Lipsa locurilor de parcare este una dintre „capcanele” imobiliare ce pot provoca frustrări pe termen lung, știrbind astfel satisfacția deținerii unei locuințe.
În marile orașe ale țării, acolo unde densitatea demografică și nivelul de trai sunt mai ridicate, lipsa locurilor de parcare devine o problemă tot mai acută. Aceasta este valabilă atât în arealul central, chiar în zonele istorice ale respectivelor centre regionale, cât și la periferie, acolo unde în ultimii ani au avut loc dezvoltări rezidențiale de amploare. Existența unor opțiuni la acest capitol este, așadar, unul dintre aspectele importante pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când te gândești la achiziția unui apartament – fie el în bloc vechi sau nou. Deși tentația ar fi să te gândești că, odată mutat într-un cartier, vei găsi și o soluție pentru parcarea mașinii (sau mașinilor!) familiei, de preferat ar fi să ai acces la un astfel de spațiu „cu acte în regulă”.
Iată recomandările experților Imobiliare.ro pentru a evita problemele ulterioare:
1. Interesează-te despre închirierea unui loc de parcare de la Primărie
Cu toate că mulți preferă să se descurce „pe cont propriu”, locatarii blocurilor vechi au, în general, posibilitatea de a închiria un loc de parcare de la Primărie. Aceasta este, așadar, o opțiune foarte bună dacă locuința pe care dorești să o achiziționezi este amplasată într-un asemenea imobil. Primul pas ar fi să vorbești chiar cu vânzătorul apartamentului, în eventualitatea în care a avut el însuși un astfel de contract de închiriere, pe care tu l-ai putea prelungi.
2. Achiziționează un loc de parcare
Cele mai citite articole
În cazul în care ești atras, mai degrabă, de un apartament nou, achiziția unui loc de parcare (sau chiar a două, dacă este cazul) în interiorul respectivului complex rezidențial este, cu siguranță, cea mai bună soluție. Cei mai mulți dezvoltatori pun, în general, la dispoziția cumpărătorilor câteva locuri de parcare, însă numărul acestora poate fi destul de limitat – așa că nu sta prea mult pe gânduri când vine vorba de luarea unei decizii. Chiar dacă familia ta nu are încă mașină, dar te gândești la această posibilitate pe viitor, poți cumpăra din timp un asemenea spațiu. Nu te baza pe faptul că vei putea parca mașina în apropierea casei, întrucât zonele rezidențiale noi se dezvoltă destul de repede și, de cele mai multe ori, fără a lăsa prea mult spațiu nevalorificat.
3. Vezi dacă în apropierea casei există parcări publice
În ultimii ani, în marile orașe au existat câteva inițiative de dezvoltare a unor parcări supraetajate. Deși astfel de facilități nu foarte numeroase, ele reprezintă un real avantaj pentru posesorii de autovehicule din respectivele cartiere, putând suplini lipsa locurilor de parcare (de închiriat sau de vânzare) din preajma blocurilor. Interesează-te, așadar, dacă în apropierea proprietății pe care vrei să o achiziționezi există asemenea opțiuni – sau chiar proiecte anunțate de autorități.
4. Încearcă să găsești un loc de parcare în cartier seara
A lăsa găsirea unui spațiu pentru parcarea mașinii pe seama întâmplării și a „bunei înțelegeri” între vecini ar trebui să fie cam ultima opțiune pentru un cumpărător de locuință – acceptabilă doar dacă nu există opțiunea de închiriere sau achiziție. Nu miza pe această variantă înainte de a-ți face o imagine realistă despre situația de la fața locului. Pentru aceasta, ar trebui să faci una sau mai multe plimbări prin cartier seara și să încerci, la modul serios, să găsești un loc de parcare. Chiar dacă vei reuși, ține totuși cont de faptul că numărul mașinilor crește de la an la an, iar lucrurile vor deveni, probabil, mai complicate în următorii ani.
Sursa: Imobiliare.ro