Marea Britanie nu ar avea suficiente nave pentru paza de coastă, după ieșirea din UE

De Mihai Niculescu, Sâmbătă, 10 august 2019, 20:10

Documentul guvernamental în care se face referire la capacitățile reduse de apărare a coastei a fost citat sâmbătă de Sky News, arată Agerpres.

Este vorba de un e-mail redactat de funcţionari din ministerul mediului, care apreciază că există „multe incertitudini” privind capacitatea autorităţilor de a asigura patrularea maritimă. În document se subliniază că doar 12 nave sunt disponibile pentru monitorizarea unui spaţiu cu o suprafaţă de trei ori mai mare decât a Regatului Unit.

Avertismentul a fost formulat în contextul ameninţării pescarilor francezi că vor perturba exporturile britanice prin Canalul Mânecii dacă după Brexit li se interzice accesul în apele teritoriale britanice, de care beneficiază acum.

Odată cu retragerea din Uniunea Europeană, Regatul Unit nu va mai aplica nici politicile comunitare privind pescuitul, prin care vasele de pescuit europene pot intra în apele teritoriale. Dacă Brexitul are loc pe 31 octombrie fără un acord, paza de coastă le va reveni exclusiv autorităţilor de la Londra.

În acordul cu UE negociat de fostul premier britanic, Theresa May, respins de parlamentul Regatului Unit, se prevede o perioadă de tranziţie de 21 de luni, în care accesul vaselor europene ar fi în continuare permis, iar în paralel s-ar discuta o nouă înţelegere privind pescuitul.

Actualul premier, Boris Johnson, insistă asupra renegocierii acordului şi se declară decis să pună în practică Brexitul pe 31 octombrie dacă Bruxellesul refuză în continuare să redeschidă dialogul. Guvernul britanic a confirmat vineri că ar dori să discute propuneri pentru susţinerea firmelor care ar putea fi afectate de acest scenariu.

Citeşte şi:

Bruxelles-ul dispus să negocieze cu Boris Johnson pentru a evita un Brexit fără acord

Reactia stranie a Serenei Williams cand a fost intrebata de Simona Halep. Jurnalistii au ramas cu gura cascata

GSP.RO

Reactia stranie a Serenei Williams cand a fost intrebata de Simona Halep. Jurnalistii au ramas cu gura cascata

Andreea Bălan s-a măritat ÎN SECRET! Prima imagine cu artista în rochie albă

Unica.ro

Andreea Bălan s-a măritat ÎN SECRET! Prima imagine cu artista în rochie albă

Anunțul a fost făcut: Michelle și Barack Obama au divorțat! Motivele sunt dureroase... Se pare că cei doi s-au separat de mult!

Viva.ro

Anunțul a fost făcut: Michelle și Barack Obama au divorțat! Motivele sunt dureroase… Se pare că cei doi s-au separat de mult!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

Rosu Lucian Petru

Rosu Lucian Petru

Ma numesc Lucian Petru Rosu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti. De-a lungul timpului am urmarit cu pasiune dinamica partidelor si modul in care deciziile politice influenteaza societatea. Am lucrat in presa scrisa si televiziune, dar cel mai mult ma regasesc in activitatea de analist, unde imi exprim punctele de vedere argumentate pe baza experientei si a studiilor mele.

In viata personala, imi place sa citesc carti de istorie si filozofie, sa calatoresc in tari unde pot observa direct contextul politic si social si sa fac drumetii in natura pentru a ma detasa de rutina. De asemenea, sunt pasionat de fotografie, un hobby care ma ajuta sa surprind expresii si momente ce spun mai mult decat un discurs.

Articole: 486