Rezultatele alegerilor locale și regionale din Rusia. Partidul lui Putin a pierdut mai multe mandate în Moscova

Luni, 09 septembrie 2019, 09:54

Deși nu au fost anunțate încă rezultatele finale la alegeri, parțialele arată că partidul lui Putin a pierdut o parte din mandatele pe care le deținea până acum.

Agenția de presă RIA arată că Rusia Unită ar urma să controleze 26 din cele 45 de locuri din consiliul local din Moscova, suficiente pentru a-şi menţine majoritatea. Totuși, numărul este mult mai mic decât în 2014 când a obținut 28 de mandate în numele său și alte 10 prin candidaţii independenţi pe care i-a susţinut.

La scrutinul de duminică, Rusia Unită a pierdut cele mai multe mandate în favoarea Partidului Comunist. Aceștia au obținut 13 locuri, cu opt mai multe decât în mandatul precedent.

De asemenea, două partide de opoziție, Iabloko Partidul Rusia Corectă, ar fi câştigat câte trei locuri.

Toată atenţia era concentrată asupra Moscovei, unde manifestaţii cu participarea a zeci de mii de persoane au avut loc toată vara la chemarea opoziţiei, ai cărei candidaţi au fost ţinuţi departe de scrutin, notează AFP. Câteva mii de persoane au fost arestate în timpul acestor manifestaţii cvasisăptămânale.

Duminică, singurul incident a fost arestarea a circa 15 persoane, între care şi fosta membră a mişcării Pussy Riot, Maria Alehina, şi jurnalistul Ilia Azar.

În total, peste 5.000 de scrutine au avut loc duminică în întreaga ţară. Ruşii au avut de ales 16 guvernatori regionali şi parlamentari locali în 13 regiuni, între care şi Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014.

Citeşte şi:

În Rusia s-au închis urnele pentru alegerile locale, un test pentru Vladimir Putin

Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Avioanele cu deținuți au aterizat la Moscova și Kiev

Alegeri în Rusia 2019. Scrutinul are loc după ce aproape 2.700 de persoane au fost arestate în urma unor proteste de amploare

VIDEO Bianca Andreescu, mesaj adorabil în limba română. A cerut ajutorul cand s-a incurcat: "Oh, no! Susținut"

GSP.RO

VIDEO Bianca Andreescu, mesaj adorabil în limba română. A cerut ajutorul cand s-a incurcat: „Oh, no! Susținut”

Horoscop 9 septembrie 2019 | A dat NOROCUL peste ei! Ce nativi din horoscop vor fi plini de bani

HOROSCOP

Horoscop 9 septembrie 2019 | A dat NOROCUL peste ei! Ce nativi din horoscop vor fi plini de bani

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

Rosu Lucian Petru

Rosu Lucian Petru

Ma numesc Lucian Petru Rosu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti. De-a lungul timpului am urmarit cu pasiune dinamica partidelor si modul in care deciziile politice influenteaza societatea. Am lucrat in presa scrisa si televiziune, dar cel mai mult ma regasesc in activitatea de analist, unde imi exprim punctele de vedere argumentate pe baza experientei si a studiilor mele.

In viata personala, imi place sa citesc carti de istorie si filozofie, sa calatoresc in tari unde pot observa direct contextul politic si social si sa fac drumetii in natura pentru a ma detasa de rutina. De asemenea, sunt pasionat de fotografie, un hobby care ma ajuta sa surprind expresii si momente ce spun mai mult decat un discurs.

Articole: 786