Google, parte a grupului Alphabet, si divizia sa YouTube vor plati o penalizare de 170 de milioane de dolari pentru a inchide o investigatie legata de incalcarea legii federale referitoare la colectarea de informatii personale de la copii, a anuntat miercuri Comisia Federala pentru Comert (FTC) din Statele Unite.
YouTube a fost acuzata ca a urmarit utilizatorii canalelor pentru copii utilizand cookies fara acordul parintilor, pentru a obtine milioane de dolari prin intermediul publicitatii tintite, transmite Reuters.
Acordul convenit miercuri cu FTC si cu biroul procurorului general din New York, care vor primi 34 de milioane de dolari, este cel mai mare de la adoptarea unei legi care interzice colectarea de informatii despre copiii cu varste de pana la 13 ani, intrata in vigoare in 1998. Legea a fost revizuita in 2013 pentru a include cookies, care sunt folosite pentru a urmari obiceiurile utilizatorilor de internet.
Suma este insa mica fata de veniturile companiei. Alphabet, care genereaza circa 85% din venituri din vanzarile de spatiu publicitar si tehnologie pentru publicitate, a raportat in iulie venituri aferente trimestrului doi in valoare de 38,9 miliarde de dolari.
YouTube a anuntat miercuri, intr-un comunicat, ca in patru luni va incepe sa trateze datele colectate de la persoanele care vizioneaza continut pentru copii ca si cum ar fi ale unor copii.
„Asta inseamna ca vom limita colectarea de date si utilizarea de video-uri facute de copii doar la ceea ce avem nevoie pentru sustinerea serviciului”, a anuntat YouTube pe blogul sau.
Cele mai citite articole
La sfarsitul lunii august, YouTube a anuntat ca va lansa YouTube Kids, cu categorii separate pentru copii, in functie de varstele acestora, dar si pentru a exclude video-urile nepotrivite. In plus, serviciul nu va avea ca scop obtinerea de venituri din publicitate.
YouTube permite companiilor sa creeze canale, care includ publicitate care creeaza venituri atat pentru companie, cat si pentru YouTube.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com