Klaus Iohannis despre negocierile pentru desemnarea președintelui Consiliului European: ”Va fi o noapte foarte lungă”

Autor: Ziarul Top

„Începem o nouă rundă de negocieri, sigur, în primul rând, pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene, dar şi celelalte poziţii vor fi cel puţin discutate. Impresia mea de până acum este că va fi o noapte foarte lungă, cu un final nu neapărat cert”, a spus Iohannis.

Vorbind despre negocierile din această noapte, președintele român a spus că „Suntem într-o anumită etapă acum şi negocierile politice vor avea loc şi procesul va merge înainte. Ar fi optimal să ajungem la o concluzie comună înainte să înceapă Parlamentul lucrul în mandatul nou. Asta e varianta cea mai bună. Dar, dacă nu se întâmplă aşa, nu este în sine o catastrofă. Au mai fost mandate care au început după lungi negocieri. În final, este important să se găsească soluţii care sunt viabile şi acceptabile”, a mai spus şeful statului.

Iohannis a transmis că intenționează să se implice în negocieri pentru a se asigura că va exista un echilibru în privinţa funcţiilor pe care le primesc ţările europene, subliniind că „falia între Est şi Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă”.

Cele mai citite articole

„Eu sunt ferm hotărât să mă implic total pentru a obţine acest echilibru, din punctul meu de vedere, este inacceptabil să nu avem o persoană într-o funcţie importantă care provine din ţările care au devenit mai recent membre ale UE şi, evident, o persoană aleasă în funcţie de conducere trebuie să se implice pentru Uniune, nu pentru statul membru din care provine, dar întotdeauna e important să fie persoane din toate zonele, fiindcă, la o adică, negocierile de orice fel trebuie să ţină cont şi de o problemă care este importantă, nu trebuie să apară noi şi noi falii şi falia între Est şi Vest, care s-a cam atenuat, nu trebuie să se deschidă, bunăoară. Şi pentru acest lucru este nevoie de o echilibrare şi din acest punct de vedere, adică criteriul geografic”, a mai spus preşedintele.

„Eu îmi propun să fac foarte multe pentru România europeană şi pentru asta vreau să fiu preşedintele României”, a mai spus Klaus Iohannis. 


Citește mai multe despre Klaus Iohannis pe Libertatea.

Sursa: Libertatea.ro

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE