Parerea mea este ca suntem intr-un moment important, de rascruce, al evolutiei noastre de dupa 1990, cand ar trebui sa se realizeze faptul ca timpul nu mai lucreaza in favoarea nostra in ceea ce reprezinta nevoia de a se decide asupra unei strategii de urmat pentru viitor.
Citeste toate textele scrise de Mircea Cosea pentru Ziare.com
Daca pana acum au fost urmarite obiective politice importante cum sunt aderarea la UE si NATO, trebuie recunoscut ca valorificarea acestora nu s-a ridicat la nivelul expectatiei initiale si ca in lipsa unei coerente conceptuale la nivelul politicii economice, dezvoltarea a avut cu predilectie un aspect conjunctural, uneori chiar haotic.
Faptul ca suntem membri UE si NATO reprezinta elementul esential si de forta al viitorului Romaniei, dar prin aceasta apartenenta nu se clarifica si nici nu se statueaza directia dezvoltarii ulterioare.
Apartenenta la aceste doua spatii integratoare economic, politic si militar ne ofera cadrul optim de dezvoltare si stabilitate, dar nu ne rezolva problema locului si rolului Romaniei in interiorul acestor spatii. Este problema raportului dintre politica activa si politica pasiva, care ar trebui sa fie reevaluat in directia promovarii de catre Romania a unei pozitii de implicare mai profunda prin initiative si pozitii concrete in deciziile si politicile UE si NATO, renuntand la pozitia de yesman practicata cu consecventa de Romania in mod traditional.
Este cazul sa privim mai pragmatic relatia cu UE in sensul eliminarii tenditei de idilizare. UE este inca expresia unor interese nationale ale membrilor sai chiar daca apar voalat prin intermediul unor firme sau companii. Sunt prioritare relatiile de piata si nu de „intrajutorare prieteneasca”.
Trebuie sa devenim mai atenti cu interesul nostru imediat si de perspectiva in conditiile in care „reconstructia” UE de dupa Brexit este tot mai mult marcata de vointa si interesele noului tandem franco-german.
Desigur, o reducere a decalajului dintre membri este necesara, dar o apropiere sensibila a nivelurilor de dezvoltare ar fi posibila doar prin mari schimbari institutionale si de abordare politica (renuntarea la conceptul Europei cu mai multe viteze, uniformizarea politicii bugetare etc) pe care actualmente nu le putem constata. Presedentia rotativa a Consiliului Uniunii Europene asigurata de catre Romania ar trebui sa contribuie si la promovarea unor astfel de politici si schimbari institutionale.
Anul 2019 ar trebui sa aduca o clarificare a directiei de dezvoltare a Romaniei si din punctul de vedere al orientarii politicii actualei guvernari.
Tranzitia – de care vorbeam in precedentul articol – la care Romania a fost supusa in 2018 datorita unui program de guvernare bazat pe conceptul „wage-led growth” va trebui sa se autentifice, ca solutie viabila si eficienta pentru tara, pe parcursul anului 2019.
Chiar daca rezultatul final ar trebui sa fie obtinut la sfarsitul acestui ciclu electoral, elementele de garantare a succesului ar trebui neaparat sa apara inca din 2019 pentru a se dispune de timpul necesar consolidarii lor pana la incheierea actualului mandat.
Problema consta in faptul ca oricat de mult si bine ar creste actuala economie romaneasca si, in consecinta, nivelul de trai al romanilor, decalajele dintre Romania si marea majoritate a tarilor europene se vor mentine, condamnandu-ne la ocuparea unui loc marginal si inferior in ierarhia economiei europene, caracterizat printr-un grad inalt si periculos de dependenta fata de evolutia si dinamica pietelor tarilor aflate in centrul de forta al Uniunii Europene.
Explicatia acestei situatii rezida in tipul si modul de functionare a structurii economiei romanesti. Actuala structura a economiei romanesti ne situeaza pe ultimul cerc concentric al integrarii europene, daca se considera centrul acestuia nucleul occidental al UE.
In cea mai mare parte, industria romaneasca a fost transformata intr-un subcontractor specializat in producerea de piese de schimb, subansambluri si produse de lohn pentru pietele occidentale.
Este o structura care a transformat economia romaneasca intr-o piata dependenta de import. Ca urmare a incapacitatii conceperii si organizarii unui sistem modern de exploatare agricola si a valorificarii resurselor agricole proprii, consumul primar de produse agricole si alimente este provenit in proportie de cca. 70% din import.
Structura actuala a condus la un proces de involutie a nivelului de dezvoltare industrial. Ca urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie si a infuziei haotice de capital strain s-a accentuat caracterul de economie „manufacturiera de asamblare” in dauna caracterului de economie „de inovare si cercetare”.
Romania are un „rau” structural care determina majoritatea dificultatilor si nejunsurilor pe care le avem. Acest rau structural poate fi explicat simplist prin lipsa cronica de resurse financiare.
Altfel spus, Romania sufera de o decapitalizare structurala din cauza faptului ca are o structura a economiei neadaptata cerintelor actuale, care produce valoare adaugata sub media europeana. Mai grav este faptul ca in cea mai mare parte aceasta valoare adaugata este capitalizata in exterior, fie prin transferul profiturilor, fie prin tezaurizare in exterior a unor sume ilicite.
In acest moment al evolutiei prin schimbarea modelului global al dezvoltarii, structura economiei noastre devine si mai neadecvata unei dezvoltari sanatoase.
Chiar daca in Romania se acorda prea putina atentie acestor schimbari, ele sunt studiate intens in alte tari, deoarece se estimeaza ca multe din consecintele lor vor conduce la reasezarea si reorientarea modelului global de dezvoltare.
Schimbarile preconizate sunt grupate in trei categorii:
- schimbarea extrem de rapida a mediului (cu accent pe topirea calotei polare);
- schimbarea diviziunii internationale a muncii prin trecerea la etapa 4.0 a revolutiei industriale (a patra revolutia industriala);
- deteriorarea conditiilor pietei globale ca urmare a cresterii tendintelor protectioniste.
Desigur, schimbarile climatice sunt importante, dar celelalte doua categorii sunt de o importanta vitala. Diviziunea muncii pe 4.0 ne produce daune importante deoarece noi suntem inca in stadiu manufacturier, ceea ce ne cantoneaza in zona periferica a structurii economice caracterizata prin creare de valoare adaugata mica, iar modificarile de pe piata globala ne impun restrictii la export agravand si mai mult situatia deficitara a contului curent.
Suntem intr-un moment al evolutiei cadrului economic global in care daca nu trecem urgent la regandirea politicii economice cu accent pe restructurarea industriala si prelucrarea superioara a resurselor interne ne vom consolida in pozitia de subdezvoltare in contextul parametrilor (comparabilitate) europeni.
Restartarea ar fi o noua viziune asupra strategiei de dezvoltare a Romaniei care ar avea ca obiect central transformarea factorilor nostri de avantaj comparativ in factori de avanaj competitiv.
O astfel de viziune nu ne-ar mai multumi daca am avea un ritm mare de crestere economica in conditiile in care structura inadecvata a economiei va diminua efectul cresterii asupra nivelului de trai prin incapacitatea acoperirii sporului de cerere prin sporul ofertei din productia romaneasca, dezechilibrand balanta comerciala. Nu ne-ar mai multumi ca avem o crestere a productiei de cereale daca le exportam si importam coca congelata pentru paine. Trebuie facut pasul de la dezvoltarea cantitativa de tip extensiv (pe orizontala) la dezvoltarea calitativa de tip intensiv (pe verticala).
Din punctul meu de vedere, acest pas nu poate fi facut decat prin restartare, adica prin inceperea chiar din 2019 a unui amplu program de investitii menit sa sporeasca consistent avantajul structural al industriei romanesti nu numai prin facilitati de infrastructura, ci si de aport al sectoarelor de dezvoltare-cercetare.
Anul 2019 aduce si alte provocari carora politica economica romaneasca trebuie sa le faca fata pentru a realiza procesul de transfer al efectelor cresterii economice asupra nivelului de trai al populatiei concomitent cu ridicarea generala a nivelului de eficienta si modernizare a intregului ansamblu economico-social national.
Mentionez pe cele pe care le consider cele mai importante, fara a insista in scrierea de fata asupra lor: profilarea tot mai clara a trendului de manifestare a instabilitatii politice interne ca principal factor inhibator al cresterii si dezvoltarii economice; pericolul accentuarii efectelor negative ale masurilor de natura conjuncturala-populista in contextul mai multor evenimente electorale; efectul negativ asupra politicii energetice (extragerea gaz Marea Neagra, trasee de conducte spre si trans europene, dinamica pret gaz-petrol) a deciziei SUA de retragere din Siria si constituirea aliantei militaro-energetice Rusia-Turcia-Iran; efectele destabilizatoare asupra credibilitatii si integritatii politicii economice nationale ca urmare a aparitiei unor tendinte de centrifugare economica a unor zone sau regiuni (Constituirea Aliantei Oraselor din Vest, din Est etc).
Mircea Cosea este doctor in stiinte economice, profesor universitar la ASE Bucuresti.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com