Cum merg tranzacțiile imobiliare în 2019

Autor: Ziarul Top

cum mai merg tranzactiile imobiliare in 2019

În primele luni din 2019, apetitul pentru tranzacții imobiliare a fost ceva mai scăzut comparativ cu anul trecut – fapt ce poate fi pus și pe seama „liniștirii” pieței.

Potrivit celor mai recente date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna aprilie 2019 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.811 de imobile (case, terenuri și apartamente), ceea ce echivalează cu o scădere de 3.755 de operațiuni față de martie și, respectiv, un recul de 3.295 de achiziții față de perioada similară a anului trecut.

Pauză la Prima Casă în ianuarie și februarie

Această evoluție se află în deplină consonanță cu rezultatele consemnate de cel mai recent raport realizat de Analize Imobiliare. Potrivit acestuia, în T1 2019 au fost încheiate, la nivel de țară, 116.109 de contracte de vânzare – nivel ce marchează o scădere de 22% față de perioada similară din 2018, când erau consemnate 148.951 de asemenea operațiuni.

De menționat este totuși că, cel puțin în parte, scăderea din primele trei luni ale anului poate fi pusă pe seama faptului că lunile ianuarie și februarie, cele care au înregistrat și cele mai slabe rezultate, au fost marcate de nefuncționarea programului Prima Casă (care susține, încă, o parte importantă din cererea de locuințe existentă în piață).

Cele mai citite articole

Pe parcursul primului trimestru al anului în curs, cele mai multe operațiuni de vânzare-cumpărare au avut loc în București (19.698 de tranzacții), pe următoarele locuri în top situându-se județele Ilfov (cu 10.082 de contracte), Cluj (7.017), Timiș (6.572), Brașov (6.120), Constanța (4.025) și Iași (3.527).

Scăderi în majoritatea județelor fruntașe

În consonanță cu ceea ce s-a întâmplat la nivel de țară, volumul tranzacțiilor imobiliare încheiate în primele trei luni din 2019 a scăzut comparativ cu anul precedent în majoritatea județelor cu cea mai intensă activitate. În perioada analizată, cel mai semnificativ declin, anume 49%, a avut loc în Iași. Aici, numărul achizițiilor de imobile a scăzut cu peste 3.000 de contracte, de la un total de 6.905 atins în primul trimestru din 2018.

Locul al doilea în clasamentul scăderilor este ocupat de Constanța, unde în primul pătrar al anului trecut erau încheiate 6.225 de contracte de vânzare, astfel că declinul consemnat în 2019 a fost de 35%. O scădere importantă, de 26%, a avut loc și în județul Cluj (de la 9.543 de operațiuni de vânzare în perioada similară din 2018), ca și în Timiș (-24%, de la 8.685 de achiziții). Un recul anual ceva mai redus, de 9%, s-a petrecut în Brașov, de la 6.750 de tranzacții în primul pătrar din 2018.

Bucureștiul și Ilfovul, excepția de la regulă

La fel ca anul trecut, dintre județele cele mai active în materie de vânzări de imobile, doar Bucureștiul și Ilfovul nu au consemnat scăderi în ceea ce privește activitatea de tranzacționare la început de 2019. Ambele au înregistrat creșteri în această privință, însă nu foarte mari – în București a avut loc un avans de 2% (de la 19.333 de contracte încheiate în primul trimestru din 2018) iar în Ilfov unul de 3% (de la 9.829 de tranzacții în urmă cu 12 luni).

Sursa: Imobiliare.ro

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE