În martie 2019, prețurile apartamentelor au consemnat creșteri în trei din șase mari centre regionale – și scăderi în celelalte trei.
Luna trecută, locuințele disponibile spre vânzare în marile orașe ale țării s-au apreciat ușor pe plan general, în contextul în care, în mod firesc pentru o perioadă de stabilizare, în perioada analizată au avut loc variații atât în plus, cât și în minus. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru un metru pătrat de apartament (nou sau vechi) a ajuns, astfel, la 1.237 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai mult decât la finele lui februarie (când era 1.233 de euro pe metru pătrat util). În trei dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro, prețurile apartamentelor s-au majorat în martie 2019 față de luna precedentă, iar în celelalte trei s-au diminuat. De menționat este că, la nivelul acestor centre regionale, scăderi de preț au fost consemnate cu precădere pe segmentul apartamentelor vechi.
București:
În Capitală, apartamentele s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,4%, de la 1.322 de euro pe metru pătrat util, până la 1.327 de euro pe metru pătrat util. Pe ambele segmente de piață analizate, variațiile prețurilor au fost destul de temperate, chiar dacă nu au urmat aceeași direcție. Astfel, locuințele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,3% (de la 1.219 la 1.215 euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat un avans de 0,6% (de la 1.400 la 1.409 euro pe metru pătrat).
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru cea de-a treia lună a anului, un ușor avans general al prețurilor, de 0,2%, de la 1.113 la 1.115 euro pe metru pătrat util. Și aici, apartamentele vechi au consemnat o scădere, de 0,9% de data aceasta, de la 1.098 la 1.088 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat în mod consistent, anume cu 2,8%, ajungând la o medie de 1.183 de euro pe metru pătrat (față de 1.151 de euro pe metru pătrat în luna precedentă).
Cluj-Napoca:
Capitala Transilvaniei este unul dintre cele trei mari centre regionale unde așteptările vânzătorilor s-au diminuat în cea de-a treia lună a anului (chiar dacă nu substanțial). Mai exact, apartamentele din oraș s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,3%, de la 1.571 la 1.566 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de alte orașe, tendința descendentă a fost resimțită aici pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi au consemnat un minus de 0,3% (de la 1.582 la 1.578 de euro pe metru pătrat), iar cele noi un minus de 0,4% (de la 1.559 la 1.553 de euro pe metru pătrat).
Constanța:
În luna martie, apartamentele disponibile spre vânzare în orașul de la malul mării s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,8%, de la 1.126 la 1.135 de euro pe metru pătrat util. De menționat este că, dintre marile orașe supuse analizei, Constanța este singurul care face excepție de la „regula” scăderilor de preț de pe piața veche: astfel, locuințele din această categorie s-au apreciat cu 0,7%, de la 1.123 la 1.131 de euro pe metru pătrat. Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, au cunoscut un avans de 1,3%, de la 1.129 la 1.144 de euro pe metru pătrat.
Iași:
În orașul din nord-estul țării, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin destul de important al prețurilor apartamentelor pe parcursul lunii martie, anume 1,3%, de la 1.020 la 1.007 euro pe metru pătrat util. Ca și în Cluj-Napoca, scăderi de preț au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.010 la 999 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1,4% (de la 1.025 la 1.011 euro pe metru pătrat).
Timișoara:
Indiferent de perioada de construcție, apartamentele disponibile spre vânzare în capitala Banatului au avut o evoluție constantă în luna martie. Prețul mediu solicitat în Timișoara este de 1.228 de euro pe metru pătrat util. Evoluția ușor descendentă a fost susținută în mod exclusiv de locuințele vechi, care s-au depreciat, la rândul lor, cu 0,2%, de la 1.240 la 1.238 de euro pe metru pătrat. Unitățile locative nou-construite s-au scumpit, însă, cu 0,8%, de la 1.189 la 1.198 de euro pe metru pătrat.
Sursa: Imobiliare.ro