DIY în imobiliare? Ai grijă, nu dă mereu rezultate. Iată cât de important poate fi rolul unui consultant când vrei să faci o investiție

Autor: Ziarul Top

rolul consultantului

Plecați la drum în căutarea unei investiții imobiliare potrivite pentru buzunarul lor, care să le aducă beneficii pe termen lung, românii nu se opresc mereu să ceară sfatul unui consultant. Chiar dacă nu sunt implicați zilnic în tranzacții de acest tip, unii consideră că a obține sprijinul unui specialist nu doar că nu este nici pe departe necesar, ci este și foarte costisitor din punct de vedere financiar. Să fie însă acesta adevărul? Iată care este opinia fondatorului Freedom Group Real Estate, Octavian Bădescu.

„Așa este natura umană. Suntem orientați către Do It Yourself ca și concept. Ne pricepem la toate. Însă, trebuie să realizăm că nu avem cum. În tranzacționarea imobiliară, care nu este un proces recurent în viața unui om, nu ai cum să fii foarte bun sau mai bun decât cineva care face zilnic asta, care vede multe proprietăți, interacționează cu mulți clienți, cu mulți proprietari, cu mulți cumpărători”, a declarat Bădescu în cadrul emisiunii imoExpert.

„Este evident că valoarea adăugată de consultanța oferită de un agent imobiliar, de o agenție, depășește semnificativ prețul ei”, a mai spus el.

De ce? Pentru că riscul este mare, nu îți poți permite să fii amator atunci când faci investiții cu o asemenea importantă pentru fiecare dintre noi.

Problema este, în opinia fondatorului Freedom Group, că neavând un termen de comparație oamenii nu știu cum ar fi putut sta lucrurile dacă ar fi apelat la un consultant. Astfel, unii sunt convinși că au făcut singuri cele mai bune alegeri, ceea ce nu este întotdeauna adevărat.

„Omul poate rămâne cu impresia că a făcut cea mai bună afacere posibilă. Nu a făcut-o, dar nu ai cum să îi demonstrezi că se putea mai bine, iar acest lucru le îngreunează consultanților imobiliari munca în a-i convinge pe clienți de utilitatea și de valoarea serviciilor lor”, a detaliat Bădescu, invitat în platoul imoExpert.

badescu platou imoexpert

URMĂREȘTE AICI EDIȚIA DIN OCTOMBRIE A EMISIUNII IMOEXPERT

Consultantul poate să îți ofere sprijin nu doar pe parcursul procesului de căutare a unei locuințe, în funcție de cererea de pe piață. El poate să-ți dea și sfaturi utile cu privire la modalitățile prin care poți gestiona ulterior proprietatea pentru a obține cele mai bune beneficii financiare de pe urma acesteia.

În simpla alegere între închirierea locuinței pe termen lung sau în regim hotelier proprietarul trebuie să pună în balanță numeroase aspecte, mai ales în condițiile în care pe piața din București oferta este solidă pe ambele segmente.

„Trebuie să ai în vedere, apropo de randamentul investițional, faptul că în România e mai puțin uzitată predarea apartamentului în starea în care a fost primit. În general, chiriașul nu are foarte mare grijă de apartament, cu excepția acestor cazuri de Booking sau Airbnb în care trebuie să ai clienți și atunci vine cineva și mătură, curăță, în fiecare zi”, a explicat Bădescu.

Pe de altă parte, așa ajungi să ai și unele costuri de mentenanță poate mai ridicate. La acestea se adaugă banii cheltuiți pe lucrări de renovare o dată la câțiva ani. „Mai ai un cost de 5%, o dată la 5 sau 10 ani. Vezi că ajungi la jumătate de procent sau un procent care se pierde doar din acest lucru. Foarte multe calcule trebuie făcute și de aceea este bine să discuți cu un consultant imobiliar”, a mai detaliat el.

Reprezentarea exclusivă, o necesitate în tranzacții

Fondatorul Freedom Group Real Estate este de părere că sistemul de lucru în reprezentare exclusivă, în care agentul reprezintă într-o tranzacție imobiliară și ia comision pentru munca sa de la o singură parte implicată, este extrem de necesar pentru a se asigura corectitudinea întregului proces.

„Este o necesitate primordială în tranzaționarea imobiliară. Ai nevoie de un specialist care să fie de partea ta, neplătit de partea cealaltă, pentru că într-o tranzacție imobiliară părțile au prin definiție interese divergente”, a explicat acesta.

„Așa cum ai nevoie de avocat, ai și de un consultant imobiliar. Cum ar fi eu, avocatul, să fiu plătit de cel aflat de cealaltă parte a mesei? Totuși, există clienți care spun –  de ce, domnule, să plătesc numai eu? Să plătească și celălalt”, a mai adăugat Bădescu în cadrul emisiunii imoExpert.

AFLĂ CE ALTE SUBIECTE S-AU DEZBĂTUT ÎN CADRUL EMISIUNII IMOEXPERT

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE