SDK-Delta: 146 de apartamente noi pentru orădeni, într-o zonă a orașului aflată în plină dezvoltare (P)

Autor: Ziarul Top
Prima clădire din cadrul ansamblului orădean este deja finalizată

Dacă te gândești la achiziția unui apartament nou-construit în Oradea, fie pentru uzul propriu, fie ca investiție, te așteptăm să vizitezi complexul rezidențial SDK-Delta, din cartierul Nufărul.

Ansamblul este format din două clădiri, cu regim de înălțime D+P-7E+8R+9R. Fiecare dintre cele două tronsoane va avea câte 73 de unități, ajungând, deci, la un total de 146. Din acestea, 106 locuințe vor avea două camere, iar 36, trei camere, acestora adăugându-li-se patru penthouse-uri. Dacă prima clădire de locuințe a fost finalizată în primăvara lui 2019, cea de-a doua urmează a fi livrată în aprilie 2020.

„Complexul rezidenţial SDK-Delta, situat în Oradea, cartierul Nufărul, într-o zonă rezidenţială aflată în plină dezvoltare şi bine conectată la oraş, la mică distanţă de toate facilităţile necesare unei familii, aduce stil şi eleganţă în viaţa dumneavoastră. Acesta este construit după cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, cu soluţii moderne pentru eficientizarea costurilor de întreţinere.”

Dezvoltator SDK-Delta

100 de apartamente, deja (pre)contractate

Potrivit companiei dezvoltatoare, aproximativ 100 din totalul apartamentelor din ansamblul SDK-Delta au fost contractate si precontractate. Suprafețele celor disponibile spre vânzare sunt configurate diferit: pentru două camere, sunt cuprinse între 63 și 65 de metri pătrați utili, în vreme ce prețurile variază între 59.800 și 65.000 de euro; cele cu trei camere, pe de altă parte, sunt cuprinse între 66 și 119 metri pătrați utili și, respectiv, între 62.900 și 154.000 de euro.

Cele mai citite articole

Un ansamblu de clasa A, cu centrală termică proprie

Un avantaj important oferit locatarilor săi este reprezentat de eficiența energetică, cele două clădiri încadrându-se în clasa energetică A. Printre facilitățile oferite de ansamblul orădean se numără lifturile de calitate superioară (cu o capacitate de opt persoane, acestea pornesc din parcare și ajung până la ultimul nivel), centrala termică proprie (la nivel de ansamblu), spațiile verzi, precum și cele 146 de locuri de parcare.

În vecinătatea complexului rezidenţial se găsesc mijloace de transport în comun (autobuze şi tramvaie), magazine și centre comerciale, școli și grădinițe, dar și alte puncte de interes.

Click pentru fotografii și detalii suplimentare!

Sursa: Imobiliare.ro

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE