Dezvoltatorii își continuă activitatea pe șantierele din București și la ora actuală. Există însă doi factori care ar putea să îi aducă pe unii dintre aceștia în situația de a nu-și putea respecta termenele de livrare promise clienților, este de părere Andreea Comșa, CEO-ul companiei de consultanță imobiliară Premier Estate Management.
„Fiecare dezvoltator a reușit să țină șantierul deschis. Desigur, s-au schimbat multe lucruri pe șantier. Sunt mai puțini muncitori, se respectă toate normele de siguranță și de protecție a sănătății muncitorilor, dar toate merg înainte. Dezvoltatorii s-au pregătit ca timp de câteva luni de zile să scadă numărul de vânzări, dar șantierul să meargă totuși înainte pentru a putea să-și respecte obligațiile contractuale față de promitenții cumpărători care au semnat deja și au achiziționat apartamente”, a declarat Andreea Comșa în cadrul ediției din martie a emisiunii imoExpert.
Cu toate acestea, mulți dintre ei vor înregistra unele întârzieri. „Sunt rare cazurile de dezvoltatori care au fost înaintea termenelor și acum poate își permit să meargă mai încet, dar totuși să le respecte”, a mai adăugat aceasta.
URMĂREȘTE INTEGRAL CEA MAI NOUĂ EDIȚIE IMOEXPERT
Există două motive principale care ar putea să ducă la apariția întârzierilor. Primul dintre acestea este legat de faptul că nici șantierele nu mai au aceeași capacitate, iar cel de-al doilea este legat de autorități care este posibil să nu facă față situației actuale și să nu mai vină, de exemplu, la timp pentru a face recepția lucrărilor.
„Acestea sunt chestiuni care țin de forță majoră, nu țin de dezvoltatori, nu este vina nimănui. Va trebui găsită înțelegere și din partea clienților, astfel încât să se ajungă cu bine la finalul fiecărui proiect”, a ținut Comșa să sublinieze.
Există, totodată, posibilitatea ca unele dintre proiectele rezidențiale anunțate deja, dar pentru care lucrările nu au fost încă demarate, să fie amânate o perioadă.
„Adevărul este că acest moment nu este prielnic pentru a demara un proiect. Dacă nu a început deja și dacă nu are deja finanțare, costuri angrenate, cred că orice dezvoltator care se află în această situație ar putea să amâne începerea construcției până într-un moment mai prielnic”, a explicat CEO-ul Premier Estate Management în cadrul emisiunii imoExpert.
În ultimul trimestru al anului trecut, în București existau 301 proiecte rezidențiale la vânzare cu cel puțin 20 de apartamente, dintre care aproape 190 în construcție, potrivit datelor centralizate de Analize Imobiliare, platforma de real estate intelligence lansată de Imobiliare.ro. În total, în acestea erau 11.000 de apartamente noi scoase la vânzare.
Sursa: Imobiliare.ro