Ancheta și judecata ulterioară a stabilit că a fost vorba de un omor produs din neglijență. Fapta a avut loc în iulie 2016 dar recent s-a pronunțat sentința iar Nydia Carillo-Maldonado a fost trimisă miercuri la închisoare, relatează metro.co.uk.
„Nu voi uita niciodată când m-ai sunat în acea zi, au auzit-o țipând, acesta a fost ultimul lucru pe care l-am auzit de la Bella. Nu o voi mai auzind niciodată spunându-mi mamă, dar am auzit-o în agonie, în timp ce tu ai stat patru ore și nu ai făcut nimic ca s-o ajuți” i-a transmis mama îndurerată femeii care a avut grijă în acea zi de fiica ei. Mama și tatăl copilei nu au participat la proces, și au fost indignați că autoarea crimei a primit doar trei ani și jumătate de închisoare.
Micuța a decedat din cauza a două fracturi craniene, dar acuzarea nu a dat detalii la proces despre modul în care a fost rănită.
Cele mai citite articole
„Nimeni nu a spus că acuzata rănit intenționat copilul, dar cu siguranță a avut un comportament iresponsabil” a spus judecătorul, în timp ce acuzata repeta „Nu am făcut nimic rău”.
Sursa: Libertatea.ro