BREXIT | Ministrul britanic pentru relația cu parlamentul a demisionat

Autor: Ziarul Top

„Nu mai cred că abordarea noastră va pune în practică rezultatul referendumului. De aceea, cu mare regret şi cu inima grea demisionez din acest guvern”, a scris Andrea Leadsom într-o scrisoare adresată premierului Theresa May.

Pe de altă parte, Theresa May se confruntă cu tot mai multe voci care îi cer demisia, în condiţiile în care devine mai clar pe zi ce trece că documentul pe care îl va prezenta în Camera Comunelor la începutul lunii iunie referitor la Brexit nu are şanse de a obţine sprijinul parlamentar, notează miercuri BBC, potrivit Agerpres.

Mai mulţi membri ai cabinetului au declarat că premierul britanic nu poate rămâne la conducerea executivului, în timp ce alţii au insistat că ea trebuie să-şi prezinte planul în parlament.

Theresa May a anunţat, marți, că va include în proiectul de lege pentru retragerea din Uniunea Europeană cerinţa ca parlamentarii să voteze asupra organizării unui nou referendum pe tema Brexit. Totodată, ea a dat asigurări că Regatul Unit nu va ieşi din UE dacă acordul în acest sens nu întruneşte sprijinul politic al tuturor partidelor parlamentare.

Cele mai citite articole

Premierul a promis să stabilească un calendar pentru desemnarea unui nou lider după ce membrii Camerei Comunelor vor supune la vot noul său plan privind Brexitul, în săptămâna care începe cu 3 iunie.

Foto: EPA


Ce cred principalii candidați la europarlamentare despre un subiect de care depinde viața pe Pământ. Politicienii români față în față cu schimbările climatice


Sursa: Libertatea.ro

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE