Bucureștiul, pe locul al treilea în Europa la randamentul investițiilor în locuințe. Întrecem sensibil Parisul și Viena!

Autor: Ziarul Top
Randamentul este ponderea reprezentată de veniturile (nete) generate de o proprietate din valoarea de achiziție a acesteia

Randamentul investițiilor în locuințe ajunge să fie și de două ori mai mare în București decât în capitala Franței.

Te gândești să-ți investești banii economisiți în imobiliare? Te vei bucura, cu siguranță, să afli că Bucureștiul este una dintre cele mai bune piețe europene când vine vorba de amortizarea investițiilor în locuințe (prin închiriere). Potrivit companiei de consultanță imobiliară Imoteca The Residential Experts, dintre 17 capitale europene analizate, cel mai mare oraș al României ocupă locul al treilea în clasamentul piețelor rezidențiale cu cele mai bune randamente (medii), după Bruxelles și Sofia.

Periferie versus centru

În mod interesant, cel mai bun randament îl au, în București, apartamentele situate spre marginea orașului – alături de anumite proiecte boutique din centru, unde chiria depășește cu mult media zonei. Astfel, la un preț mediu de 1.090 de euro pe metru pătrat, randamentul din chirii ajunge, în cel dintâi caz, la 5,09%; pentru o proprietate în centru, însă, unde prețul mediu este de 1.762 de euro pe metru pătrat, yieldul este 4,65%.

Randamentul unei locuințe este ponderea reprezentată de veniturile (nete) generate de respectiva proprietate din valoarea de achiziție a acesteia, arătând cât din investiția inițială va fi recuperată într-o anumită perioadă (de obicei un an). Cu cât randamentul este mai mare, cu atât mai rentabilă va fi investiția.

Citește și: ABC-ul investițiilor imobiliare: cum să verifici rentabilitatea unei proprietăți

„Bucureștiul este atractiv pentru cei care investesc în imobiliare pentru că oferă un randament bun, iar impozitul pentru chiriile aferente este destul de redus în România, deci povara fiscală a beneficiarului nu este atât de mare. Se fac achiziții cu scop de investiție atât în zona de centru, cât și la periferia orașului. Investitorii caută să aibă cele mai bune randamente la locuința achiziționată. Pentru că un randament din chirii bun păstrează și valoarea locuinței sus, dacă se dorește a fi vândută în următorii ani.”

Rafaela Nebreda, manager Imoteca The Residential Experts

Yieldul poate ajunge și la peste 7%

Potrivit reprezentanților Imoteca, randamentele din chirii variază, în general, de la 5% la 7%, dar sunt proiecte pe piața românească care au randamente chiar mai bune în funcție de calitatea lucrării, facilități, proximitatea față de puncte de interes sau alte beneficii aduse locatarilor.

Spre exemplu, un apartament de două camere din proiectul LOFT Green Apartments are un randament de 7,05%, în condițiile unei investiții inițiale de 68.000 de euro și unei chirii medii de 400 de euro pe lună. Un avantaj suplimentar este reprezentat de eficiența energetică a construcției, de tip casă pasivă. „Am gândit și construit un proiect care îl ajută pe proprietar să recupereze investiția mult mai repede decât la un apartament standard, în cel mult 10 ani. Folosim tehnologii inovative care reduc atât consumul și de energie electrică, cât și consumul de energie termică”, spune Gabriel Focșeneanu, manager de proiect pentru LOFT Green Apartments.

Pe de altă parte, pentru o garsonieră de 45.000 de euro din noul ansamblu rezidențial HILS Pallady Residence, randamentul ar fi 7,5% (în condițiile unei chirii de 280 de euro pe lună). Ca exemplu de proiect boutique, în Odyssey Baneasa randamentul s-ar situa în jurul valorii de 5,5%, mult peste media zonei.

Sofia, și Bruxelles, randamente medii de peste 5%

În capitala Bulgariei, prețul pe metru pătrat al apartamentelor din centru și de la pariferie este la jumătate în comparație cu prețul cerut în Bruxelles. Totuși, Sofia ocupă locul fruntaș la randamentul din chirii pentru apartamentele de la periferie, unde metrul pătrat se vinde cu 977 de euro, iar randamentul este de 5,93%, cel mai mare dintre toate cele 17 capitale europene analizate. În Bruxelles, pe de altă parte, investitorii pot găsi cel mai mare randament al apartamentelor din centru, anume 5,55%, în condițiile unui preț de de 3.208 euro pe metru pătrat. Pe următoarele două locuri în clsament, după București, se situează Atena (un yield de 4,55% în centru și 4,31% la periferie) și, respectiv, Bratislava (4,41% în centru și 4,48% la periferie). Pe ultimul loc în clasament, cu cele mai slabe rezultate, se află Parisul, unde randamentele din chirii nu sunt mai mari de 3%; la mică distanță se află și Viena, unde acest prag este depășit doar de apartamentele de la periferie (care au un yield mediu de 3,4%).

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE