„Capcane” imobiliare, ep. 2: Timpul pierdut zilnic în trafic pe drumul dinspre și către casă

Autor: Ziarul Top

capcane imobiliare ep 2 timpul pierdut zilnic in trafic

În contextul expansiunii urbane, traficul rutier intens este una dintre „capcanele” imobiliare în care poți cădea cu multă ușurință.

Această problemă este specifică marilor centre regionale ale țării, care sunt cele mai populate și au, per ansamblu, și un nivel de trai mai ridicat – ceea ce susține achiziția de autovehicule (chiar mai multe per familie). Deși provocarea timpului pierdut pe drumul dinspre și către casă este valabilă, în esență, pentru toți locuitorii respectivului oraș, aceasta devine și mai acută pentru cei care decid (sau se gândesc) să-și cumpere o locuință la periferie. Chiar dacă te-ai „îndrăgostit” de o asemenea proprietate, înainte de a lua o decizie de achiziție ar trebui să cântărești serios timpul pe care va trebui să-l petreci zilnic în trafic (sau cel puțin în zilele lucrătoare). La fel ca ansamblul de caracteristici ale locuinței în sine, acest aspect va avea un important cuvânt de spus în privința satisfacției locuirii pe termen lung.

Iată recomandările experților Imobiliare.ro pentru evitarea acestei „capcane” imobiliare:

1. „Contorizează” timpul petrecut în trafic pentru a ajunge la vizionare

Acesta este primul și cel mai simplu test pentru a-ți da seama de ușurința accesului către respectiva proprietate. Dacă vizionarea este programată seara, când majoritatea celor care locuiesc în afara orașului se întorc acasă, concluzia va fi, în mod firesc, foarte apropiată de realitate. Și dacă vizita are loc în timpul zilei îți poți face, totuși, o idee despre cât de ușor (sau greu!) este să ajungi acolo – dacă traficul este destul de intens și atunci, cu atât mai mult va fi dimineața și seara!

2. Fă testul drumului spre și dinspre oraș – la orele de vârf!

Dacă proprietatea pe care ai vizionat-o îți place suficient de mult pentru a lua în calcul să o și cumperi, acesta este cel mai important test, pe care nu ar trebui, sub nicio formă, să-l scapi din vedere – el îți va permite să-ți dai seama, la modul real, ce înseamnă să locuiești în afara orașului. Alege-ți, așadar, o zi lucrătoare pentru a ajunge la proprietate înainte de „aglomerația de dimineață”, pentru a face apoi drumul înapoi către oraș pe la ora 8, atunci când majoritatea celor care locuiesc la periferie merg la serviciu. Fă drumul invers și seara, pe la orele 17-18, atunci când cei mai mulți se întorc de la muncă.

3. Fii atent la dezvoltarea imobiliară a zonei

Un factor adesea trecut cu vederea, dar cu efecte importante pe termen mediu și lung, este reprezentat de potențialul și ritmul de dezvoltare imobiliară ale unei zone. În mod firesc, cu cât într-o zonă se construiește mai mult (mai ales ansambluri rezidențiale de mari dimensiuni!), cu atât ea va fi mai populată, iar traficul va fi mai intens de la an la an. Ritmul de dezvoltare imobiliară poate fi „simțit” chiar la fața locului, dar, pentru a fi mai informat, poți face și o „cercetare de piață” cu privire la evoluția arealului rezidențial care te interesează.

4. Interesează-te de mijloacele de transport în comun

Chiar dacă o locuință este amplasată în afara orașului, aceasta poate beneficia de un acces relativ facil către și dinspre acesta prin intermediul mijloacelor de transport în comun. A te putea baza pe asemenea facilități publice, în detrimentul mașinii personale, reprezintă un avantaj demn de luat în seamă – atât pentru tine, cât și pentru ceilalți locuitori ai zonei. O rețea de transport în comun bine pusă la punct are potențialul de a ușura mult traficul de la periferie spre centru (și invers).

5. Pune în balanță avantajele și dezavantajele

Simplul fapt că o locuință este amplasată în afara orașului nu ar trebui să o excludă, fără drept de apel, din sfera opțiunilor tale. Înainte de a lua o decizie, îți recomandăm să pui în balanță avantajele și dezavantajele oferite de respectiva proprietate, confruntându-le cu propriile nevoi și aspirații în materie de locuire. Îți poți da seama că, pentru tine și familia ta, sacrificiul de a petrece o oră în plus în trafic este, de fapt, contrabalansat de avantajele oferite de locuința de la periferie – liniște, un spațiu locativ mai mare, curte sau diverse facilități oferite de un ansamblu rezidențial.

Citește și: „Capcane” imobiliare, ep. 1: Presiunea scăzută a apei în apartament

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE