Capsula spațială Starliner a aterizat cu succes, după întâlnirea ratată cu Stația Spațială Internațională

Autor: Ziarul Top

De Adrian Ilie,

Imaginile transmise de NASA au arătat întoarcerea pe Pământ a capsulei, în cursul nopţii, după o coborâre încetinită cu ajutorul a trei paraşute de mari dimensiuni.

Capsula a aterizat la ora 05:58 (12:58 GMT) la baza White Sands, New Mexico, cu un minut întârziere faţă de momentul prevăzut. Ea a aterizat „chiar în locul stabilit”, a declarat Steve Siceloff, purtătorul de cuvânt al Boeing.

Ecranul termic a protejat capsula în timpul reintrării în atmosferă, moment în care temperatura în afara vehiculului a ajuns la peste 1600 de grade Celsius. Aparent, motoarele Starliner au funcţionat bine pentru a începe coborârea de pe orbită la o altitudine de 250 kilometri, când capsula avea o viteză de peste 28.000 de km pe oră.

Capsula Starliner trebuia să se conecteze la ISS sâmbătă, însă o eroare a unui temporizator a împiedicat plasarea sa pe orbita corectă, iar Boeing şi NASA au scurtat misiunea care ar fi trebuit să dureze în total opt zile.

Această lansare test, fără echipaj uman, a capsulei Starliner, concepută pentru a transporta astronauţii spre şi dinspre Staţia Spaţială Internaţională, reprezintă o etapă foarte importantă pentru Boeing. Conform programului de dezvoltare a capsulei Starliner, după această misiune test, urma o lansare cu echipaj uman. Deocamdată nu se ştie dacă această misiune va mai avea loc imediat.

„Vizionarul” care vindea certificate de revoluționar, încă de pe 22 decembrie. Cine a fost primul cumpărător

Recomandări

„Vizionarul” care vindea certificate de revoluționar, încă de pe 22 decembrie. Cine a fost primul cumpărător

NASA nu mai dispune de mijloace de transport spre şi dinspre ISS pentru astronauţii săi, după retragerea din uz a flotilei americane de navete spaţiale în 2011, după 30 de ani de serviciu. Din 2011 şi până în prezent, NASA s-a bazat pe capsulele Soyuz, aparţinând Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos pentru astfel de misiuni. Sub preşedinţia lui Barack Obama, NASA a oferit contracte în valoare de miliarde de dolari pentru Boeing şi SpaceX, companii care dezvoltă noi capsule „made in USA” pentru transportul astronauţilor.

Sursă foto: EPA

FOTO Bianca Drăgușanu, apariție-surpriză la meciul Stelelor Lumii! Decolteu amețitor în compania lui Roberto Carlos și Ronaldinho

GSP.RO

FOTO Bianca Drăgușanu, apariție-surpriză la meciul Stelelor Lumii! Decolteu amețitor în compania lui Roberto Carlos și Ronaldinho

Horoscop 22 decembrie 2019. Săgetătorii trebuie să scape de profitori

HOROSCOP

Horoscop 22 decembrie 2019. Săgetătorii trebuie să scape de profitori

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

ARTICOLE RELEVANTE