Cat costa un mp de spatiu comercial. Vezi care e logica proprietarilor ce nu lasa la pret!

Autor: Ziarul Top

Spatiile comerciale inregistreaza o tendinta de scadere sustinuta a preturilor, dar nu la fel de spectaculoasa ca a pietei rezidentiale. La jumatatea lunii mai, media tarifului la metrul patrat de spatiu comercial in Capitala, zona centrala si semicentrala, era de 28 de euro/mp, 24,3% mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut, conform unei analize facute de portalul imobiliare.ro

La 15 mai 2009 fata de 15 mai 2008, scaderea era de 12%, in ceea ce priveste preturile cerute de proprietari si agentiile imobiliare.
In Brasov, media a scazut cu 27,8% pe an, de la 18 euro pana la 13 euro/mp. In Cluj-Napoca, se cer in medie 20 de euro pentru un metru patrat, cu 16,7% mai putin fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand s-a inregistrat o scadere de 28,6%, de la 24 euro/mp.

In Constanta, pretul mediu unitar este de 10 euro/mp, fata de 14 in 2009, in vreme ce in capitala Moldovei se cer 11 euro pentru un metru patrat de spatiu comercial, in scadere tot de la 14 euro.
In Timisoara, pretul mediu este de 13 euro, cu doi euro mai putin decat anul trecut.

Analiza a fost realizata pe baza a 3.155 de anunturi pentru spatii comerciale din zone centrale si semicentrale, 2.070 din Bucuresti, 38 din Iasi, 77 din Constanta, 287 din Cluj-Napoca, 415 din Timisoara si 268 din Brasov. Preturile contin TVA.

Cum pierd unii proprietari tinand la pret
Analistii imobiliari explica scaderea mai putin spectaculoasa a acestei piete imobiliare prin faptul ca inregistreaza o anumita constanta anuala. Daca piata rezidentiala inregistra deja anul trecut scaderi de 30-40%, acum fiind notate scaderi anuale de pana in sau putin peste 10%, la spatiile comerciale a fost o scadere in primul an de criza de 8-10%, urmata de circa 22-24% in al doilea an, la nivel de tara.

Totusi, de la un oras la altul, piata inregistreaza diferente mari. Astfel, daca Bucurestiul a reactionat cel mai stabil in cei doi ani de criza, Constanta a reactionat mai mult abia in ultimul an. Timisoara, in schimb, a inregistrat o stagnare sau chiar o usoara crestere in 2009, revenind intre timp pe scadere.

Dar nu toti proprietarii urmeaza logica pietei libere care se autoregleaza. La inceputul toamnei trecute, BaniiNostri.ro discuta cu un proprietar de spatiu comercial de 140 mp de pe bulevardul Basarabia, care cerea 30 de euro/mp, TVA inclus. Desi clientii nu se aratau la orizont, iar in zona avea concurenta din partea altor proprietari, acesta nu vroia sa lase din pret pana la circa 27 de euro, asa cum i se propusese la un moment dat. A considerat ca, daca va reusi sa inchirieze cu 30 de euro, asteptarea ii va aduce mai multi bani.

Insa matematica arata altceva. Spatiul a fost, in cele din urma, inchiriat abia dupa sapte luni, timp in care proprietarul ar fi putut castiga 26.460 de euro, cu o pierdere asumata de 2.940 de euro din cauza reducerii de tarif. Acum, noul castig nu va putea amortiza pierderea mai devreme de cinci ani, timp in care spatiul va avea nevoie de alte investitii iar piata va suferi multe modificari.

ARTICOLE RELEVANTE