Chiriile din marile orașe la început de an universitar. Cea mai mare creștere anuală, în Iași

Autor: Ziarul Top
Deși apartamentele nemobilate sunt mai ieftine, cele mobilate reprezintă, însă, soluția cea mai facilă pentru studenți

Pe fondul cererii crescute generate de revenirea studenților, chiriile apartamentelor din marile centre universitare tind, în general, să se majoreze la început de toamnă (față de perioada de vară).

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă, datele Imobiliare.ro arată că în prima jumătate din septembrie 2019 chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări mai mici de 10% – singura excepție de la „regulă” fiind reprezentată de locuințele tricamerale din Iași. De menționat este că, pe unele segmente de piață, pretențiile proprietarilor se situează, în medie, la același nivel ca anul trecut. Ca și în materie de vânzări, Cluj-Napoca continuă să ocupe primul loc în clasamentul celor mai mari prețuri medii solicitate la închirieri, depășind Capitala la toate categoriile de apartamente. La polul opus, dintre cele șase mari centre regionale analizate, Constanța are cele mai accesibile locuințe disponibile spre închiriere.

București:

În cel mai mare oraș al țării, suma medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la circa 250 de euro pe lună în septembrie 2019, în ușoară creștere de la nivelul de 240 de euro pe lună consemnat în perioada similară din 2018. Cei interesați pot găsi, însă, și prețuri mai accesibile: o garsonieră de 22 de metri pătrați, situată în zona Piața Alba Iulia, poate fi închiriată cu 170 de euro pe lună.

Un apartament cu două camere, pe de altă parte, costă acum 350 de euro pe lună, în creștere de la o medie de 330 de euro pe lună în septembrie anul trecut. Pe Imobiliare.ro, însă, studenții pot găsi și oferte mai convenabile: în zona Dristor-Râmnicu Sărat, spre exemplu, o locuință bicamerală mobilată și utilată, în suprafață de 45 de metri pătrați utili, are o valoare de listare de 1.000 de lei (puțin peste 200 de euro) pe lună.

Comparativ cu anul trecut, pretențiile proprietarilor de locuințe tricamerale s-au menținut constante – fapt explicabil, probabil, prin cererea mai scăzută pentru acest gen de proprietăți. Un apartament cu trei camere poate fi închiriat, astfel, cu o medie de 400 de euro pe lună, la fel ca în toamna lui 2018. O locuință de 70 de metri pătrați din zona Berceni-Giurgiului are, însă, un preț semnificativ mai scăzut, anume 270 de euro pe lună.

Aici găsești apartamente de închiriat în Capitală!

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, o locuință monocamerală poate fi închiriată, în medie, cu 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. Ceva mai puțin decât atât, mai exact 180 de euro pe lună, costă o garsonieră de 24 de metri pătrați utili din zona Bartolomeu, aceasta fiind mobilată și utilată.

Pretențiile proprietarilor de garsoniere din Brașov s-au menținut, per ansamblu, la același nivel ca anul trecut

Pentru apartamentele cu două camere, chiria medie solicitaă de către proprietari s-a majorat în ultimul an, ajungând la 320 de euro pe lună (față de 300 de euro pe lună în 2018). Cu toate acestea, o locuință de 60 de metri pătrați utili din zona Astra poate fi închiriată și cu 200 de euro pe lună – situat la etajul 10 din 10, imobilul este mobilat și utilat.

Și pretențiile proprietarilor de apartamente cu trei camere au crescut ușor în ultimul an, ajungând la aproximativ 395 de euro pe lună, de la 380 de euro pe lună în același interval din 2018. În zona Gemenii, însă, o unitate locativă de 65 de metri pătrați utili este listată, pe Imobiliare.ro, la un preț de 300 de euro pe lună.

Vezi ofertele de închiriere apartamente din Brașov!

Cluj-Napoca:

În capitala Transilvaniei, suma medie necesară pentru închirierea unei garsoniere s-a majorat ușor în ultimul an, situându-se în prezent la 260 de euro pe lună, față de 250 de euro pe lună în toamna anului trecut. În cartierul Mănăștur, însă, o unitate locativă de 21 de metri pătrați utili, mobilată și utilată, costă 200 de euro pe lună.

Prețul mediu cerut la închiriere s-a majorat și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns să coste 390 de euro pe lună, comparativ cu 370 de euro pe lună în septembrie anul trecut. În cartierul Ghoergheni, însă, o locuință bicamerală în suprafață de 56 de metri pătrați utili, situată la parter, mobilată și utilată, are un preț cerut de 300 de euro pe lună.

Segmentul locuințelor tricamerale disponibile spre închiriere s-a menținut la un nivel stabil de preț comparativ cu perioada similară a anului trecut, respectiv 500 de euro pe lună – nivel ce depășește semnificativ pretențiile proprietarilor din alte centre regionale, inclusiv din Capitală. O locuință tricamerală mai ieftină poate fi găsită în zona Mănăștur, la un preț de 330 de euro pe lună (pentru o suprafață de 77 de metri pătrați).

Click pentru a găsi un apartament de închiriat în Cluj-Napoca!

Constanța:

Unitățile locative monocamerale sunt singurele care au consemnat creșteri ale prețului mediu de închiriere în orașul de la malul mării: acestea au ajuns la un nivel de aproape 160 de euro pe lună, față de 150 de euro în perioada similară a anului trecut. Cu 150 de euro pe lună poate fi închiriată, spre exemplu, o unitate locativă de 18 metri pătrați, mobilată și utilată, din zona Tomis Nord.

Comparativ cu septembrie 2018, pretențiile proprietarilor de apartamente cu două camere s-au menținut la același nivel în Constanța, anume 250 de euro. În zona Inel II, însă, o locuință în suprafață de 47 de metri pătrați utili, recent renovată, mobilată și utilată, are un preț cerut de 200 de euro pe lună.

O unitate locativă cu trei camere poate fi închiriată, la fel ca anul trecut, cu o medie de 300 de euro pe lună în Constanța. În zona Faleză Nord, spre exemplu, un apartament spațios, cu o suprafață de 90 de metri pătrați utili, este listat pe Imobiliare.ro la un preț de 275 de euro pe lună, locuința fiind amplasată la etajul doi din opt al unui bloc ridicat în anul 1992.

Aici găsești chirii în Constanța!

Iași:

În orașul din nord-estul țării, suma medie solicitată pentru o unitate monocamerală se situează, în septembrie 2019, la 200 de euro pe lună – la fel ca în aceeași perioadă din 2018. Cu toate acestea, o garsonieră de 24 de metri pătrați din zona Galata poate fi închiriată, nemobilată, cu doar 100 de euro pe lună.

Apartamentele tricamerale din capitala Moldovei au consemnat cea mai mare creștere a chiriilor dintre marile orașe analizate

Și apartamentele cu două camere se situează la același nivel de preț ca în septembrie 2018, anume 300 de euro pe lună. Cu toate acestea, o locuință de 58 de metri pătrați din zona Gară, nemobilată și neutilată, poate fi închiriată cu aproape jumătate mai puțin, mai exact cu 170 de euro pe lună.

Spre deosebire de celelalte categorii de apartamente din capitala Moldovei, locuințele cu trei camere se situează la un nivel de preț semnificativ mai ridicat decât în toamna lui 2018: cu o chirie medie de 390 de euro pe lună, față de 350 de euro pe lună, acestea sunt, de fapt, singurele care s-au apreciat cu peste 10% în perioada analizată. În zona Podu Roș, o locuință tricamerală de 62 de metri pătrați utili, mobilată și utilată, are un preț cerut de 300 de euro pe lună.

Vezi ofertele momentului din Iași!

Timișoara:

În capitala Banatului, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere se situează, în septembrie 2019, la 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. În zona Girocului, însă, o unitate locativă de 15 metri pătrați utili, mobilată și utilată, este listată pe portal la un preț de 160 de euro pe lună.

Segmentul apartamentelor cu două camere a consemnat, comparativ cu toamna lui 2018, o creștere notabilă a prețului mediu solicitat, acesta ajungând la 320 de euro pe lună, față de 300 de euro pe lună. În zona Bucovina, un apartament decomandat și nemobilat, în suprafață de 55 de metri pătrați utili, are o valoare de listare de 250 de euro pe lună.

Pretențiile proprietarilor de locuințe tricamerale, pe de altă parte, se situează în momentul de față la un nivel de 380 de euro pe lună, la fel ca în septembrie 2018. În zona Take Ionescu, un apartament nemobilat, cu o suprafață de 75 de metri pătrați utili, are un preț cerut de 300 de euro pe lună.

Click pentru a găsi o chirie potrivită în Timișoara!

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE