Oficialii israelieni nu au oferi detalii privind operațiunea de luni dimineață, dar în mediul online au apărut mai multe informații privind mai multe bombardamente în jurul Damascului, luni dimineață, foarte devreme.
Mass-media din Siria a transmis că forțele anti-aeriene ale Damascului au respins „un atac aerian israelian”.
Agenția de știri Sana, din Siria, a citat o sursă militară care a transmis că apărarea aeriană a țării a interceptat majoritatea „rachetelor ostile”.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului din Marea Britanie (OSDO) a transmis că rachetele israeliene vizează „vecinătatea capitalei Damasc”.
OSDO a declarat ulterior că rachetele israeliene au distrus depozitele de arme și baze militare aparținând Iranului și mișcării Hezbollah susținută de Iran.
De asemenea, OSDO a spus că au existat victime.
Atacul de luni dimineață, vine după ce Armata israeliană a anunţat duminică faptul că o rachetă lansată din Siria a fost interceptată în partea Platoului Golan ocupată de Israel, la scurt timp după un anunţ privind raiduri israeliene în Siria.
„O rachetă lansată spre nordul Platoului Golan a fost interceptată de sistemul de apărare aeriană ‘Iron Dome’”, a transmis armata israeliană într-un comunicat. O purtătoare de cuvânt a armatei a precizat apoi pentru AFP că racheta a fost lansată din Siria.
Israelul, oficial în stare de război cu Siria, ocupă din 1967 cea mai mare parte a Platoului Golan, pe care a anexat-o în 1981. Această anexare nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională.
Cu puţin timp înainte de lansarea acestei rachete, apărarea antiaeriană siriană a anunţat că a ripostat duminică la raiduri „israeliene” în sudul Siriei, au relatat mass-media de stat citând o sursă militară.
Sursa: Libertatea.ro