Începe construcția la faza a doua din Tomis Park Constanța. Ansamblul va avea, la finalizare, aproape 700 de apartamente

Autor: Ziarul Top
A doua fază va cuprinde 252 de apartamente și urmează a fi predată în 2022

Investiția programată pentru această etapă de dezvoltare se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.

Dezvoltatorul de proiecte rezidențiale Tomis Plus a anunțat începerea lucrărilor la cea de-a doua fază a ansamblului Tomis Park, din Constanța, care va include 252 de apartamente și va fi predată integral în anul 2022. Investiția în această etapă de construcție se va ridica, potrivit estimărilor oficiale, la 20 de milioane de euro, fondurile urmând a fi utilizate atât pentru dezvoltarea locuințelor, cât și a facilităților din cadrul proiectului. În total, ansamblul va include 693 de apartamente, acesta fiind unul dintre ansamblurile rezidențiale de mare amploare din Constanța.

„Constanța este al treilea județ din România dupa PIB-ul generat și o piață rezidențială semnificativă, care include însă puține proiecte de dimensiuni mari amplasate în interiorul orașului, gândite pentru constănțeni. Am proiectat astfel aproape 700 de apartamente, cu numeroase facilități și cu un amplasament bun, în imediata apropiere a Vivo Mall Constanța, cel mai mare centru comercial din oraș.”

Cristian Stanciu, director general Tomis Plus

Fondurile prevăzute pentru această etapă vor fi folosite atât pentru dezvoltarea de locuințe, cât și de facilități complementare

Parc, grădiniță și 1.000 de locuri de parcare

Cea de-a doua fază a Tomis Park prevede și amenajarea unui parc de 7.300 de metri pătrați. Proiectul va include, de asemenea, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, o grădiniță și aproape 1.000 de locuri de parcare. Prețurile încep de la 49.303 de euro (+TVA de 5%) pentru un studio, de la 64.072 de euro (+TVA de 5%) pentru un apartament cu două camere și de la 80.631 de euro (+TVA de 5%) pentru unul cu trei camere.

Ansamblul va cuprinde, la capitolul facilități, un parc, dar și locuri de joacă amenajate pentru copii

Prima fază, vândută în proporțiue de 75%

Faza întâi a ansamblului Tomis Park, care include 189 de apartamente, se află în proces de dezvoltare, urmând a fi livrată la finalul anului viitor. Potrivit reprezentanților SVN Romania, consultantul imobiliar și agentul exclusiv al proiectului, mai mult de jumătate dintre unitățile locative aferente acestei etape au fost deja contractate până în momentul de față.

„Am vândut deja 75% din apartamentele incluse în faza 1 a proiectului, cu un an înainte de predare, datorită conceptului bun și a ofertei relativ reduse de proiecte noi ample din interiorul orașului. Peste 4.100 de locuințe au fost predate în 2018 în Constanța și împrejurimi, fiind a doua piață rezidențială regională din țară, după Cluj-Napoca. Cu toate acestea, zona Năvodari-Mamaia depășește orașul propriu-zis în ceea ce privește livrările, existând astfel potențial pentru dezvoltări rezidențiale de calitate și cu un concept integrat, amplasate în interiorul orașului.”

Ionuț Nicolescu, partener SVN Romania

Click pentru detalii și fotografii suplimentare.

Prețurile apartamentelor cu două camere încep de la 64.072 de euro (+TVA de 5%)

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE