Vânătoarea de comori este o activitate de agrement de care mulți oameni se bucură. Fie că sunteți în căutarea unor comori pierdute sau a unor obiecte pe care le-ați rătăcit, există clar un sentiment de emoție în aer atunci când se întâmplă. În acest articol vă vom povesti despre magnet fishing, un alt tip de vânătoare de comori, ce pare să ia amploare din ce în ce mai mult în ultima perioadă. Pescuitul cu magnet este un hobby grozav de practicat, dacă vă doriți un lucru nou și interesant de făcut.
Ce este pescuitul cu magnet?
Pescuitul cu magnet este acțiunea de a folosi un magnet, de obicei unul foarte mare, pentru a pescui obiecte într-un corp de apă. Este, în esență, exact același lucru ca pescuitul obișnuit, doar că veți pescui comori scufundate cu ajutorul unui magnet, în loc de pești și fructe de mare.
Mulți pasionați de pescuit cu magnet văd în ceea ce fac o modalitate de a ajuta la protejarea mediului local. Prin scoaterea metalului din râuri, lacuri și alte corpuri de apă, zona devine mai sigură pentru fauna locală și pentru oamenii care folosesc zona. În funcție de ceea ce descoperă, unii pescari curăță și păstrează ceea ce prind. Alții se debarasează în mod corespunzător de articole sau le reciclează.
Echipamente pentru pescuitul cu magnet
Dacă toate acestea sună interesant și vă doriți să începeți să pescuiți cu magnet, echipamentul de care aveți nevoie este unul minimalist, dar trebuie să îndeplinească anumite specificații pentru a avea succes. În primul rând, magnetul pe care îl utilizați trebuie să aibă un ochi pentru a putea fi înfilat pe o frânghie. Aceasta poate fi montată deasupra magnetului sau pe lateral, iar unii magneți vă vor permite să schimbați locația.
Magnetul de pescuit trebuie să fie unul foarte puternic. Astfel de magenți sunt evaluați în funcție de capacitatea lor de a atrage o anumită cantitate de metale pe verticală, fără interferențe. Prin urmare, un magnet de 300 kg ar putea susține, în mod ideal, o bucată de oțel ce cântărește 300 kg. Cu toate acestea, deoarece intervine și rezistența la apă, precum și sedimentele ce acoperă obiectele din aceasta, un astfel de magnet nu va putea, cel mai probabil, să funcționeze la capacitate maximă.
Însă, pentru a avea cât mai multe șanse de succes, trebuie să folosiți un magnet cu o putere de tracțiune de cel puțin 300 kg. Cu cât magnetul este mai puternic, cu atât este mai ușor să aduceți la suprafață descoperirile, iar mulți amatori de pescuit cu magnet preferă chiar să aibă un magnet cu o putere de 500 kg sau mai mult.
Frânghia de poliester este considerată frânghia ideală pentru pescuitul cu magnet deoarece este extrem de rezistentă și nu este foarte elastică. S-ar putea să aveți deja frânghia de care aveți nevoie prin garaj sau în magazie – frânghie de fixare, frânghie de cățărat sau chiar un paracord. Lungimea ideală trebuie să fie undeva între 30 – 50 de metri. Nu e nevoie de frânghii scumpe, frânghia de poliester împletit este perfectă pentru început.
Puteți lega frânghia direct de magnet, fie cu ajutorul unei carabine. De asemenea, de mare ajutor ar fi atașarea un con anti-blocaj. Conul protejează magnetul de blocarea sau prinderea într-un obstacol. Datorită conului, magnetul va aluneca cu ușurință printre sedimentele de la fundul apei, iar șansele ca acesta să se blocheze vor fi reduse semnificativ.
Și nu în ultimul rând, aveți nevoie de o pereche de mănuși de protecție de calitate, care sunt esențiale pentru siguranță. Mănușile de protecție speciale, rezistente la tăiere, vă vor oferi o și mai bună dexteritate decât cele concepute pentru lucrul în aer liber.
Magnet fishing kits
Poate cel mai simplu mod de a începe pescuitul cu magnet este prin achiziționarea de magnet fishing kits. Cea mai mare parte din costul acestor kituri este, de fapt, cel al magnetului în sine, deoarece cu cât un magnet este mai puternic, cu atât acesta este mai scump. Aceste truse includ, de regulă, cu un magnet, mănuși, frânghie din poliester, o carabină pentru a atașa magnetul de frânghie și un con anti-blocaj pentru magnet. Unele truse includ și accesorii suplimentare, cum ar fi un cârlig de tragere pentru a vă ajuta să vă aduceți captura în siguranță la mal.