Macron anunţă că 33 de terorişti au fost ”neutralizaţi” de trupele franceze în Mali

Autor: Ziarul Top

De Cristian Anton,

În cursul acestei operaţiuni, soldaţii francezi au eliberat doi jandarmi malieni care fuseseră luaţi ostatici de jihadişti şi au luat un prizonier, a precizat şeful statului francez, în cadrul unui discurs susţinut în faţa comunităţii franceze în a doua zi a vizitei sale în Cote d’Ivoire.

Armata franceză foloseşte expresiile ”neutralizaţi” sau ”scoşi din luptă”, fără a preciza dacă este vorba despre morţi sau prizonieri, însă o sursă apropiată de preşedinţia franceză a indicat că teroriştii au fost ucişi.

”Acest succes considerabil vine în urma angajamentului forţelor noastre, este o susţinere pe care o aducem Mali, regiunii şi propriei noastre securităţi”, a adăugat Emmanuel Macron.

”Am avut pierderi, am avut şi victorii în această dimineaţă datorită angajamentului soldaţilor noştri şi al operaţiunii Barkhane”, a subliniat el.

Răspuns la operațiunea în care au murit 13 soldați francezi

Această operaţiune intervine la puţin timp după moartea a 13 soldaţi francezi într-o coliziune între două elicoptere în timpul unei ”operaţiuni de luptă” în Liptako, în regiunea Menaka, în apropierea frontierei comune a Mali, Niger şi Burkina Faso, unde forţa antijihadistă franceză Barkhane desfăşoară cu regularitate operaţiuni împotriva grupurilor armate, printre care şi Statul Islamic în Sahara Mare.

De la apariţia lor în nordul Mali în 2012, violenţele jihadiste s-au extins spre centrul ţării şi în Burkina Faso şi Mali, în pofida prezenţei forţelor franceze (Barkhane, 4.500 de soldaţi), regionale (forţa comună a G5 Sahel din care fac parte Mali, Burkina Faso, Niger, Mauritania şi Ciad) şi ale ONU.

Citeşte şi:

În timp ce Meleșcanu nega morții de la Timișoara, președintele Italiei a făcut un gest extraordinar prin care l-a înfruntat pe Ceaușescu!

TOP CĂRȚI 2019 | Care sunt cele mai bune cărți ale anului, scrise de autori români

Octavian Andronic, fondatorul Libertatea: ”Numărul din 22 decembrie 1989 este prima atestare documentară a Revoluției”

Anamaria Prodan rupe tăcerea. Ce spune despre relația extraconjugală cu Dan Alexa

GSP.RO

Anamaria Prodan rupe tăcerea. Ce spune despre relația extraconjugală cu Dan Alexa

Horoscop 21 decembrie 2019. Scorpionii pot avea parte de discuții aprinse

HOROSCOP

Horoscop 21 decembrie 2019. Scorpionii pot avea parte de discuții aprinse

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

ARTICOLE RELEVANTE