Mituri și adevăruri despre asigurări: ce trebuie să știi înainte să închei una

Autor: Ziarul Top

Pe măsură ce înaintezi în viață poți deveni din ce în ce mai conștient de faptul că neprevăzutul este la tot pasul și că încheierea unei polițe de asigurare poate fi o decizie bună. Acest lucru devine cu atât mai vizibil cu cât familia ta crește în dimensiuni, copiii necesitând protecție și ocrotire. Dacă simți că ai nevoie de o plasă de siguranță și cauți o asigurare potrivită, iată înainte care sunt miturile de care trebuie să te ferești, dar și realitatea despre asigurări. 

Cele mai comune mituri despre asigurări

Uneori poate fi dificil să alegi un produs sau serviciu atunci când deja toată lumea și-a format o opinie despre acesta, mai ales din cauza faptului că părerile sunt subiective. Dacă vorbim despre asigurarea locuintei online, despre asigurări de sănătate sau de călătorie, vei vedea că acesta este unul dintre subiectele unde părerile sunt de asemenea împărțite. Poți să ceri sfatul celor apropiați, însă nu uita să fii obiectiv și să soliciți ulterior detalii de la specialiști în asigurări, precum Eurolife FFH. În acest fel vei ști să identifici corect cele mai frecvente mituri, precum următoarele:

Mit 1: Asigurările de viață sunt doar pentru persoanele bogate

Se spune adesea că asigurarile de viata reprezintă un lux rezervat celor cu venituri ridicate. În realitate, această percepție este eronată. Asigurările de viață sunt mult mai accesibile decât s-ar crede, iar costurile pot fi ajustate în funcție de preferințele și bugetul tău.

Există o varietate de asigurări de viață, iar costul poliței de asigurare este influențat de factori precum vârsta, starea de sănătate, suma asigurată și durata contractului. Chiar și cei cu venituri mai modeste pot găsi opțiuni adecvate. În loc să privești asigurarea de viață ca pe un lux, vezi-o ca o investiție și o măsură de siguranță pentru stabilitatea financiară a familiei tale.

Mit 2: Nu ai nevoie de asigurare de călătorie, este suficient cardul de sănătate European

Unele voci afirmă că nu este neapărat nevoie să ai asigurare de călătorie atunci când pleci în vacanțe sau în călătorii de business, considerând că serviciile de urgență medicală sunt disponibile oriunde ai merge prin cardul European de Sănătate. În realitate însă atunci când ai o problemă medicală peste hotare, mai ales dacă ești părinte, vei dori să ai la dispoziție orice resursă pentru a depăși momentele dificile. Din acest punct de vedere asigurarea de călătorie îți oferă  acces la servicii medicale atât la unitățile medicale de stat, cât și la cele private.  beneficiul Mai mult asigurarea de călătorie include acoperire pentru bagaje sau asistență rutieră pentru căclătoria cu mașina sau acoperire în caz de anulare a călătorie – atunci când nu mai poți pleca din cauza unei afecțiuni medicale, de exemplu.

Mit 3. Asigurarea e inutilă în caz de dezastre naturale

Dezastrele naturale apar în condiții excepționale, iar pentru că nu le poți preveni acesta este unul dintre cele mai bune motive pentru care ar trebui de fapt să apelezi la o asigurare pentru locuință. Asigurarea pentru locuință esteflexibilă, nu necesită neapărat un intermediar și poate fi realizată online.

Asigurările de locuință sau călătorie, ca și asigurările de viață sau accident joacă un rol important în societatea contemporană pentru că îți permit să te bucuri de viață știind că ai la îndemână o resursă pe care să te poți baza în caz de neprevăzut. Alege o asigurare potrivită pentru tine și pentru familia ta și lasă deoparte miturile despre asigurări care nu au fundamente reale.

ARTICOLE RELEVANTE