Cu toate ca ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a dat asigurari ca Guvernul va adopta rectificarea bugetara luni, nu s-a tinut de cuvant.
A revenit azi cu precizari si a afirmat ca proiectul va fi aprobat in aceasta saptamana, fara sa indice ziua in care va ajunge pe masa Executivului. Ministrul de Finante a motivat intarzierea spunand ca mai sunt mici detalii de pus la punct.
„Saptamana aceasta planificam sa aprobam aceasta rectificare de buget si cred ca lucurile sunt clarificate, doar micile detalii au mai ramas de pus la punct si lucrurile sunt asa cum am spus si in coalitie si cum am promis populatiei, mai ales”, a declarat Eugen Teodorovici pentru Radio Romania Actualitati.
Rectificarea nu a fost lansata nici in dezbatere publica
Proiectul nici macar nu a fost pus in dezbatere, desi Teodorovici spusese ca il va publica pe site-ul Ministerului de Finante inca de joia trecuta.
„Veti vedea astazi (miercuri – n.red.) pe site, va trebui sa punem pe site astazi (miercuri – n.red.) – hai sa spun cel tarziu poate maine (joi – n.red.) dimineata la prima ora – si rectificarea bugetara si ordonanta de masuri – pentru ca, stiti foarte bine, vor fi si cateva masuri pe care le-am propus spre discutie, analiza si decizie Guvernului, care se vor aproba la pachet cu rectificarea bugetara”, a spus Teodorovici, miercuri, intr-o conferinta de presa.
Mai mult, documentul nu a ajuns nici la Consiliul Economic si Social (CES), institutie care trebuie sa emita un aviz obligatoriu inainte ca rectificarea sa ajunga pe masa Guvernului.
Eugen Teodorovici ceruse CES sa se reuneasca luni, la ora 13.00, in sedinta extraordinara, pentru a aviza rectificarea. Consiliul s-a reunit, dar proiectul nu a fost avizat pentru ca Ministerul de Finante nu a trimis documentul. Astfel, ministerul a cerut CES sa se reuneasca iar, joi.
„Ministerul de Finante a transmis solicitarea de a convoca CES pe 8 august pentru avizarea rectificarii”, a declarat luni pentru Ziare.com Silvia Vlasceanu, vicepresedinte in Consiliul Economic si Social.
Rectificarea bugetara nu ajunsese vineri nici la Consiliul Fiscal, alta institutie ce trebuie sa avizeze proiectul inainte de a ajunge la Guvern.
„Pana acum, nu am dat aviz. Va fi dat cand vom primi toate documentele. Noi stam in stand-by. Asteptam sa vedem ce se hotaraste. Nu s-a pus nici pe site, asteptam”, au declarat vineri surse din Consiliul Fiscal pentru Ziare.com.
Asadar, rectificarea bugetara, asteptata cu mare interes de institutii cheie ale statului, care au nevoie sa stie cum isi vor planifica bugetul pentru perioada ce a mai ramas din acest an, reprezinta momentan o necunoscuta.
Au aparut pana acum doar informatii pe surse, potrivit carora Guvernul taie bani de la Sanatate, Educatie si Transporturi si da in plus la SRI si Presedintie.
Insa Eugen Teodorovici a spus luni la Europa Fm ca toate ministerele care au in plan investitii mari vor primi banii necesari si ca niciun domeniu nu va consemna taieri de bugete. Totodata, ministrul a dat asigurari ca bani in plus vor primi si serviciile secrete, dar si primarii, care au avertizat ca in cazul in care nu le va fi suplimentat bugetul, multe primarii risca sa intre in faliment.
Ramane, asadar, de vazut in ce fel vor fi impartiti banii la rectificarea bugetara, daca si cine va primi bani in plus, sau daca vor exista taieri din bugete.
Tensiuni in Coalitie pe tema rectificarii
ALDE a avertizat, joi, Guvernul ca nu sustine rectificarea bugetara in actuala forma. Mai mult, formatiunea i-a criticat pe social-democrati ca, desi era programata o intalnire a coalitiei pentru a discuta pe aceasta tema, ea nu a mai avut loc.
In schimb, spune purtatorul de cuvant ALDE, Varujan Vosganian, formatiunea nici macar nu cunoaste forma exacta a proiectului de rectificare bugetara, ci doar informatiile aparute in presa, pe surse.
„Ar fi trebuit sa avem o sedinta de coalitie sa discutam din nou despre proiectul de rectificare bugetara si asta nu s-a intamplat. In schimb vedem informatii, pe surse, despre tot felul de masuri care ar fi pregatite, masuri care pe noi nu ne satisfac, pentru ca par a fi doar masuri – pansament.
Vedem ca se taie fonduri de la investitii, sanatate, educatie, cultura, justitie (instante judecatoresti) si se adauga, in schimb, la bugetele serviciilor. Vedem ca nivelul incasarilor la buget este sub cel prognozat la adoptarea bugetului de stat pe anul 2019″, se arata intr-un comunicat ALDE transmis joi Ziare.com.
Varujan Vosganian a avrtizat ca, in cazul in care rectificarea bugetara ramane in forma existenta acum, ALDE nu si-o va asuma.
In replica, Eugen Teodorovici a spus luni ca „a trecut ceva timp” de cand Varujan Vosganian nu mai este ministru de Finante si „anumite lucruri au devenit cam indepartate”.
„Il stim cu totii pe domnul Varujan, dansul… A trecut ceva timp de cand nu mai este ministru de Finante si probabil ca anumite practici, sa spunem, asa-numite /…/ de finante au devenit, asa, cam deparate si probabil de temut, pentru care dansul a facut afirmatii pe care le-a facut, dar noi am avut discutii si zilele trecute in coalitie, o sa avem si saptamana aceasta”, a declarat Eugen Teodorovici pentru Radio Romania Actualitati.
In ceea ce priveste declaratia ALDE, potrivit careia formatiunea politica nu este de acord cu reducerea in cadrul rectificarii a investitiilor si cu reducerea sumelor de la ministerele de baza – transporturi, educatie sau sanatate, Eugen Teodorovici a afirmat ca el intotdeauna a imbinat curentele de stanga si de dreapta si nimeni nu ii poate reprosa taieri ale investitiilor.
Teodorovici a dat vina pe CSAT pentru intarzierea adoptarii rectificarii
Initial, ministrul Teodorovici a spus ca rectificarea bugetara va fi gata pana pe 31 iulie. Ulterior, a amanat termenul dand vina pe CSAT, care a avut sedinta „putin mai intarziata”.
„Sedinta CSAT a fost putin mai intarziata, nu comentez de ce, fapt pentru care, implicit, s-a amanat si data la care aceasta rectificare va fi pe masa Guvernului. Data planificata este 5 august, adica luni. Luni va fi aprobata – asta este planificarea noastra„, a spus Teodorovici.
Pentru ca rectificarea bugetara sa ajunga pe masa Guvernului trebuie sa primeasca trei avize obligatorii: de la CSAT, pentru institutiile cu atributii in domeniul securitatii nationale, de la Consiliul Economic si Social (CES) si de la Consiliul Fiscal.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a avizat, marti, propunerile de rectificare bugetara pentru institutiile cu atributii in domeniul securitatii nationale, in anul 2019.
Au mai ramas asadar de dat avizele din partea CES si Consiliului Fiscal. Insa pentru ca cele doua institutii sa emita avizele, Ministerul de Finante trebuie sa le trimita proiectul rectificarii.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com