Cartierul de afaceri Pipera din București a început să devină tot mai atractiv pentru dezvoltatorii activi pe segmentul rezidențial. Cerere există, iar prețul mediu ajunge la 1.580 de euro pe mp. Dar cine sunt, de fapt, cei interesați de achiziția unei locuințe în acest pol de business al orașului?
Cumpărătorii pot fi împărțiți în două categorii, ne-a explicat Viorel Mohorea, Condominium Sales Project Manager în cadrul companiei de consultanță imobiliară SVN România. De-o parte îi găsim pe unii dintre cei peste 50.000 de angajați ai companiilor cu sedii în Pipera, interesați de facilități de top și care vor să beneficieze de confortul unor spații peste medie. De cealaltă se află investitorii care optează pentru locuințe din ansamblurile rezidențiale construite aici cu scopul de a le închiria ulterior.
„Persoanele care cumpără sunt cele care și lucrează în zona Pipera, persoane cu venituri medii și peste medie, de aici și target-ul căruia i se adresează proiectele. Sunt persoane care își doresc confortul unui spațiu peste medie, o bucătărie deschisă, un spațiu larg și bineînțeles persoane care vor să locuiască într-un ansamblu care să le ofere facilități”, a declarat Mohorea în cadrul emisiunii imoExpert.
El a mai adăugat că cei care se află în prima categorie sunt interesanți și de disponibilitatea locurilor de joacă pentru copii și de proximitatea față de zone comerciale precum mall-ul Promenada.
„Avem și segmentul de persoane care cumpără în scop investițional. Nu vorbim de investitorii din perioada 2008, care cumpărau în mod speculativ cu preponderență”, a mai spus Mohorea, invitat în platoul imoExpert.
El a adăugat că cei care fac o achiziție în scop investițional se orientează către 1-3 apartamente pe care le închiriază ulterior tot celor care lucrează în zonă, tinerilor aflați la început de drum care momentan își doresc să locuiască cu chirie pentru a se acomoda cu zona.
URMĂREȘTE AICI EDIȚIA DIN NOIEMBRIE A EMISIUNII IMOEXPERT
Potrivit estimărilor realizate de Analize Imobiliare pentru imoExpert, îți poți recupera investiția într-o garsonieră nouă din Pipera în 12 ani, față de 13 în cartierul Aviației.
Investiția poate fi amortizată în 13 ani în cazul unui apartament cu 2 camere, respectiv în 14 ani în cazul unui apartament cu 3 camere.
Sursa: Imobiliare.ro