RE/MAX: De trei ori mai multe tranzacții de închiriere în S1 2019

Autor: Ziarul Top

Cererea pentru proprietăți disponibile spre închiriere s-a majorat direct proporțional cu tendințele pieței.

RE/MAX România a înregistrat în primul semestru al anului curent o triplare a numărului de tranzacții de închirieri comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Potrivit reprezentanților companiei, aproximativ 40% din totalul tranzacțiilor încheiate în S1 2019 au fost reprezentate de închirieri, în condițiile în care, în perioada similară a anului trecut, s-au efectuat circa 16% închirieri versus 84% vânzări.

„Întrucât piața imobiliară a cunoscut un avans accelerat în ultima perioadă, cererea de închirieri a crescut, la rândul său, direct proporțional cu tendințele pieței. Pe de altă parte, creșterile înregistrate de RE/MAX România la nivel de cifre se datorează, printre altele, strategiei de extindere pe care mizăm încă de la lansarea pe piața locală, ce reprezintă în continuare un obiectiv pe termen mediu și lung.”

Răzvan Cuc, Președintele RE/MAX România

 

Segmentul rezidențial, peste 80% din piață

Din volumul total de proprietăți tranzacționate de birourile RE/MAX în această perioadă, 86% fac parte din segmentul rezidențial, urmate de cele comerciale și office (8,5%), terenuri (3,5%) și proprietăți industriale (2%). Potrivit reprezentanților companiei, cele mai active centre regionale din perspectiva dezvoltărilor imobiliare rămân orașele de dimensiuni mari și cu o creștere economică accelerată (București, Cluj, Sibiu, Brașov), astfel că topul centrelor regionale în care s-au încheiat cele mai numeroase tranzacții neschimbat față de anul precedent.

Tranzacții în valoare de 79 milioane de euro

În primul semestru din 2019, RE/MAX România a înregistrat o dublare a volumului de tranzacții comparativ cu perioada similară a anului trecut, acesta ajungând la circa 79 milioane de euro. De menționat este că, față de aceeași perioadă a anului precedent, compania s-a extins considerabil în ceea ce privește numărul de birouri la nivel național și numărul de agenți.

Pe fondul rezultatelor înregistrate de companie până în prezent, precum și al tendințelor pieței imobiliare, RE/MAX România mizează până la finele anului pe creșteri de circa 40% în toate direcțiile de dezvoltare, comparativ cu rezultatele raportate anul trecut.

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE