Soluțiile lui Dodon pentru criza politică de la Chișinău: coaliție între ACUM și socialiști, dar fără Maia Sandu sau un guvern de tehnocrați

Autor: Ziarul Top

De Adrian Ilie,

”În acest Parlament exista o singură formulă de coaliţie: între socialişti şi Blocul ACUM. Am tras linia, a plecat un guvern care nu a făcut faţă lucrurilor, au stat cinci luni, au plecat. Acum cei din Blocul ACUM trebuie sa propună o altă candidatură şi să discute cu socialiştii. Dacă mâine găsesc un numitor comun, poimâine sunt gata să înaintez (un nou premier) şi va fi votat repede”, a declarat Igor Dodon, la postul public de televiziune.

În caz că nu se va încheia un acord între cele două formațiuni politice până la începutul lunii viitoare, Dodon va propune un premier tehnocrat

„Preşedintele îşi va asuma responsabilitatea pentru un guvern tehnocrat şi va cere votul de încredere în Parlament. 36 de socialişti mă vor susţine şi vom vedea dacă mai votează cineva”, a mai spus Dodon.

Guvernul Maia Sandu a picat marți, 12 noiembrie, după cinci luni de la învestire. Moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Socialist (PSRM) a trecut cu susținerea Partidului Democrat, iar Partidul Șor s-a abținut de la votare notează Unimedia. Guvernul de la Chișinău a fost demis cu votul a 63 de deputați, potrivit stiri.md.

Citeşte şi:

Reacția lui Klaus Iohannis, după ce Guvernul de la Chișinău a fost demis: „Sprijinul României va fi strict condiționat de continuarea reformelor”

Reacția Comisiei Europene după ce Guvernul de la Chișinău a picat: „Sunt semne de îngrijorare privind reformele”

Ludovic Orban susține guvernul de la Chișinău, amenințat cu destituirea

Lovitura dura pentru Daniel Dobre, antrenorul alături de care Simona a câștigat turneul de la Wimbledon

GSP.RO

Lovitura dura pentru Daniel Dobre, antrenorul alături de care Simona a câștigat turneul de la Wimbledon

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri

HOROSCOP

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

ARTICOLE RELEVANTE