Dacă ai un atelier auto, știi deja cât de important este să investești într-un suport de susținere a motorului potrivit pentru lucrările tale. Indiferent că vorbim despre reparații complexe sau despre lucrări de întreținere obișnuite, alegerea corectă îți poate ușura semnificativ munca. Iată trei tipuri de suporturi avantajoase și cum să alegi varianta ideală pentru atelierul tău!
1. Suportul rotativ pentru motoare mari
Dacă lucrezi cu motoare grele, cum ar fi cele integrate pe vehicule utilitare sau camioane, suportul rotativ este alegerea potrivită. Acesta permite rotirea motorului la 360 de grade, și asigură acces facil la fiecare zonă a acestuia. Bratele reglabile și picioarele robuste îi asigură stabilitatea, chiar și la sarcini de până la 900 kg. Acest tip de suport pentru susținerea motorului este util în mod special atunci când trebuie să repari componente dificil de accesat sau să efectuezi verificări detaliate. Un alt avantaj al suportului rotativ este depozitarea avantajoasă. Modelele pliabile ocupă foarte puțin spațiu, ceea ce le face ideale pentru atelierele aglomerate. În plus, faptul că pot susține o gamă variată de motoare le transformă într-un echipament indispensabil pentru orice profesionist!
2. Suportul transversal cu fixare pe aripi
Pentru reparațiile care necesită acces precis și stabilitate, poți opta la fel de bine și pentru un suport transversal. Acest tip de suport de susținere pentru motor este conceput pentru a fi montat pe aripile vehiculului și îți permite să menții motorul suspendat în siguranță pe parcursul lucrărilor. Echipamentul este excelent pentru înlocuirea suporturilor anti-vibrații, a cutiilor de viteze sau pentru acces la panourile de caroserie.
Aceste suporturi sunt reglabile, ceea ce înseamnă că ele pot fi ajustate pentru a se potrivi diferitelor dimensiuni de vehicule. Mecanismele de reglaj fin asigură o poziționare precisă, iar picioarele din cauciuc protejează caroseria vehiculului împotriva zgârieturilor. Modelele de calitate sunt livrate cu lanțuri robuste de fixare, care asigură siguranță și control deplin în timpul utilizării.
3. Suportul pentru agățat motoare cu balansor
Cele mai citite articole
Atunci când ai nevoie să manipulezi motoare într-un spațiu restrâns sau să le transferi cu ajutorul unei macarale tip girafă, suportul pentru agățat motoare este soluția ideală. Acesta este echipat cu un sistem de balansare care permite ajustarea fină a poziției motorului. Cele patru puncte de fixare oferă stabilitate și siguranță, indiferent de sarcină. Suporturile pentru agățat sunt ușor de utilizat și extrem de practice. Datorită greutății reduse, acestea sunt ușor de manevrat, iar capacitatea lor, de regulă de până la 700 de kg, le face potrivite pentru o gamă largă de vehicule. Acestea sunt ideale pentru atelierele care se confruntă frecvent cu sarcini diverse, de la autoturisme mici și până la vehicule comerciale.
Cum să alegi suportul potrivit pentru atelierul tău?
Atunci când decizi ce tip de suport să achiziționezi, primul lucru pe care ar trebui să-l iei în considerare este tipul de vehicule cu care lucrezi cel mai des. Dacă te ocupi de mașini mici și realizezi predominant reparații rapide, un suport transversal ar putea fi suficient. În schimb, pentru vehicule grele sau proiecte complexe, suportul rotativ oferă flexibilitate și acces extins.
De asemenea, gândește-te la spațiul de care dispui în atelier. Modelele pliabile sau cele compacte sunt ideale dacă fiecare centimetru contează. Totodată, verifică materialele din care sunt fabricate suporturile. Oțelul de înaltă calitate și mecanismele robuste asigură durabilitate și siguranță, mai ales dacă lucrezi cu sarcini mari. Bugetul joacă și el un rol important, dar nu face compromisuri majore în privința calității. Un suport de susținere bine construit este o investiție pe termen lung care îți va face munca mai ușoară!
Indiferent de model, investiția într-un echipament de calitate va aduce beneficii pe termen lung, va reduce riscul de erori și va facilita fiecare reparație. Alege inteligent și bucură-te de o productivitate sporită în service-ul tău!