Tot mai multe clădiri „verzi” pe piața locală – DAR mai este mult de făcut!

Autor: Ziarul Top

Reprezentanții BuildGreen anticipează că această tendință în materie de construcții va deveni mai puternică și pe segmentul rezidențial, dată fiind legislația la nivel european.

Peste 250 de clădiri și proiecte imobiliare din România au primit ceritificarea „verde” după una dintre schemele internaționale de profil, anume BREEAM, LEED, EDGE și WELL, potrivit datelor BuildGreen, consultant în domeniul proiectării, dezvoltării și certificării clădirilor sustenabile din România. Astfel, numai în 2019 au fost recunoscute drept sustenabile peste 40 de clădiri din România – birouri, centre comerciale, spații de depozitare, proiecte rezidențiale și fabrici. Cea mai mare parte a acestor proiecte, aproximativ 75% din total, sunt amplasate în București, Capitala fiind urmată, la acest capitol, de către Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.

Citește și:
Sunt aproape GATA: primele apartamente „verzi” dintr-un ansamblu de lângă pădurea Mogoșoaia

O practică extinsă pe segmentul comercial

Potrivit lui Răzvan Nica, managing director BuildGreen, implementarea normelor de dezvoltare sustenabilă a devenit deja o practică generalizată pe piața imobiliară din România, în special pe segmentul comercial. „Deja avem clădiri de birouri cu sisteme sofisticate prin care se reduc consumurile de energie și este crescut confortul ocupanților, clădiri proiectate pentru a obține nivelurile maximale de certificare sustenabilă, o deschidere mai mare pentru certificări verzi din partea dezvoltatorilor de proiecte rezidențiale și prima fabrică certificată sustenabilă. Pe de altă parte, peste 95% din clădirile din sectorul public și inaugurate anterior anului 2010 necesită renovări și îmbunătățiri, deci sunt în continuare multe de făcut”, subliniază acesta. Reprezentantul companiei anticipează, de asemenea, că și pe segmentul rezidențial vor apărea, în perioada următoare, tot mai multe proiecte „verzi”, dată fiind legislația impusă la nivel european.

„Sustenabilitatea este din ce în ce mai răspândită pe segmentul comercial al pieței imobiliare. Normele specifice au ajuns o practică și pe segmentul logistic, sperăm să avem tot mai multe fabrici noi ultramoderne, cu consumuri reduse de energie și, implicit, o amprentă de carbon mai mică, iar în viitor vom vedea tot mai multe proiecte rezidențiale certificate «verde». Normele UE 2020, prin care toate proiectele nou-construite vor trebui să aibă un nivel ridicat de eficiență energetică, vor impulsiona de asemenea dezvoltatorii să implementeze soluții tehnice moderne, menite să aducă performanțe energetice ridicate.”

Răzvan Nica, managing director BuildGreen

Eficiență energetică, dar și confort sporit

BuildGreen a fost implicată în 2019 în certificarea a peste 20 de proiecte imobiliare, printre care Renault Bucharest Connected, The Bridge, Expo Business Park, Oregon Park, ISHO Timișoara, Matei Millo, trei clădiri din cadrul Coresi Brașov, noua fabrică Arctic de la Ulmi sau proiectul rezidențial Luxuria Domenii Residence.

Citește și: Începe construcția ultimei faze dintr-un ansamblu rezidențial „verde” din Capitală: 130 de apartamente, dintr-un total de 630, în zona Domenii

2019 a adus și primele certificări sustenabile BREEAM Outstanding, cel mai ridicat nivel pe plan global, obținute de două magazine Lidl și Penny Market, amplasate în București și Otopeni. De asemenea, proiectul de birouri Bucharest Business Garden, dezvoltat de către Vastint, a obținut cel mai ridicat nivel de certificare pe schema americană LEED.

În 2019 au fost înregistrate și primele certificări multiple ale unor proiecte de birouri, precum Bucharest Renault Connected (BREEAM și EDGE), dezvoltatorii dorind astfel să maximizeze beneficiile aduse de o certificare „verde”. Datele BuildGreen arată că proiectele imobiliare care obțin un nivel ridicat de certificare sustenabilă vor înregistra atât o eficiență energetică sporită (în medie cu 25%-35% mai ridicată), confortul și productivitatea angajaților fiind de asemenea mai ridicate.

Soluții tehnice variate

Sursele alternative de energie, precum pompele geotermale sau panourile solare, fațadele inteligente (cu sisteme de umbrire sofisticate, menite să reducă consumurile de energie dar și să îmbunătățească confortul angajaților), sistemele inteligente de încălzire și iluminare, în funcție de gradul de ocupare a clădirilor, precum și stațiile de încărcare pentru autovehiculele electrice, toate acestea sunt doar câteva dintre soluțiile tehnice implementate de către dezvoltatorii de proiecte „verzi”.

Despre BuildGreen:
BuildGreen a fost implicată până în prezent în certificarea sustenabilă a peste 200 de clădiri și proiecte imobiliare, cu o suprafață totală de peste cinci milioane de metri pătrați și o valoare investițională de peste opt miliarde de euro. Compania, fondată în 2010 de către Răzvan Nica, are două birouri, în București și Praga, și a fost implicată în proiecte imobiliare din 17 țări: Belgia, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Liban, Marea Britanie, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, România, Rusia și Ungaria.

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE