La prima vedere, eXp Realty este o agentie imobiliara obisnuita, care ii ajuta pe oameni sa vanda si sa cumpere locuinte. Singurul lucru care o diferentiaza de alte companii din industrie, sau in general de alte companii, este faptul ca cele cateva mii de angajati care intermediaza tranzactiile nu lucreaza in vreo cladire de birouri moderna, ci pe o insula… virtuala.
Si isi fac treaba bine, tinand cont de faptul ca in noiembrie anul trecut, actiunile companiei au inregistrat o crestere de aproape patru ori mai mare fata de anul anterior, ajungand la o capitalizare de piata de peste 610 milioane de dolari.
Un birou mic in Bellingham, Washington, serveste drept sediu, in timp ce activitatea celor 13.200 de agenti si de angajati ai companiei se desfasoara pe taramul virtual.
Potrivit conducerii companiei, printre avantajele biroului virtual se numara faptul ca nu exista restrictii cu privire la numarul de angajati si nici limite geografice atunci cand vine vorba de recrutarea talentelor. In plus, nimeni nu lipseste de la serviciu din cauza conditiilor meteorologice.
Insula virtuala a celor de la eXp Realty include sali de conferinte si birouri dupa modelul spatiilor de lucru conventionale, relateaza reporterul Business Insider Prachi Bhardwaj, care a facut turul complexului. Insa angajatii se pot intalni si pe plaja, pe terenul de fotbal sau pot iesi cu salupa in larg, totul fiind posibil doar din tastatura, prin intermediul unei aplicatii.
Un studiu publicat anul trecut a aratat ca aproximativ doua treimi din angajatii din intreaga lume lucreaza de la distanta cel putin o zi pe saptamana, in timp ce un raport Gallup releva faptul ca programul flexibil si posibilitatea de a lucra de acasa au un rol important in decizia unui angajat de a accepta un job sau de a ramane in companie.
In acelasi timp, un studiu distinct a indicat ca, atunci cand doar o parte dintre angajatii unei companii lucreaza de la distanta, exista riscul ca acestia sa se simta exclusi.
C.S.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com