Tu cum vrei să arate petrecerea ta de nuntă?

Autor: Ziarul Top

Tu cum vrei să arate petrecerea ta de nuntă?

Nunta reprezintă un moment unic în viața oricărei persoane și de aceea ar trebui să fie astfel organizată încât să rămână pe tot parcursul vieții în memoria celor care au fost protagoniștii unui astfel de moment emoționant.

Sunt atâtea opțiuni cu privire la petrecerea de nuntă, încât cuplul ar trebui să se gândească din vreme la o grămadă de detalii care pot face din respectivul eveniment unul care să aducă foarte mult, în unele cazuri, cu un adevărat spectacol de Hollywood.

Asta dacă își doresc o nuntă memorabilă, grandioasă, glamouroasă.

Aceia care se situează la polul opus vor prefera mai degrabă o nuntă restrânsă, la care să nu ia parte decât familia și prietenii cei mai apropiați și unde să se distreze așa cum vor. Ei nu vor face niciodată din nuntă un spectacol cu sute de persoane, desfășurat de regulă pe bază de scenariu cu etape minuțios elaborate.

În orice caz, numărul de invitați este un detaliu esențial atunci când organizezi o petrecere de nuntă.

Dacă există un număr mic de nuntași, locul nu trebuie să fie prea mare, deoarece ideea de spațiu gol, neacoperit, este extrem de neplăcută, de apăsătoare.

În schimb, dacă alegi varianta unei nunți mari, atunci și salonul trebuie să fie de capacitate corespunzătoare, să existe și o parcare spațioasă, totul pentru ca oamenii să se simtă în largul lor, cu adevărat confortabil.

Atunci când decizi care este dimensiunea optimă a salonului de nuntă, ține seama nu doar de numărul de mese necesar, dar și de faptul că mai e nevoie de spații pentru bar, ringul de dans, pentru un bufet, eventual de niște spații de relaxare mai intime.

Stilul dă culoare nunții

Stilul nunții este extrem de important. Dacă aveți suficientă creativitate, nimic nu vă împiedică să faceți din orice sală de evenimente o lume magică cu ajutorul decorațiunilor inspirat alese.

Cele mai citite articole

Astfel puteți transforma acel loc într-unul vintage, într-unul de poveste cu zâne sau într-unul cu aer medieval ori într-unul crâmpei de interior rustic. Și se poate face asta indiferent că vorbim chiar și de un salon dintr-un restaurant nuntă Ploiești, nu de o locație vestită din Maramureș sau din Bucovina.

Locația trebuie să aibă și o rampă suficientă pentru încărcare și descărcare de produse, personal de recepție, agenți de pază și de curățenie, suficient mobilier în stare perfectă, inclusiv o zonă în aer liber frumos întreținută și organizată unde oaspeții vor fi primiți și unde se vor putea face poze, de o bucătărie într-o stare de igienă perfectă, de băi curate, de o parcare suficientă asigurată corespunzător, de aer condiționat, de ventilație etc.

Este o bună idee ca să încerci să vorbești cu persoane care și-au organizat deja petrecerea de nuntă în acel restaurant pentru a-ți face o părere  și a lua o decizie în cunoștință de cauză.

Dacă te-ai hotărât, atunci trece toate detaliile într-un contract, așa încât să nu lipsească nimic. Dacă ai posibilitatea, apelează inclusiv la un avocat sau la o persoană cu studii juridice care să verifice schița documentului și să îți spună dacă nu omiți ceva.

Ce flori alegi la nuntă?

Decorarea, mai ales florile, sunt cele mai incitante elemente care dau savoare unei astfel de petreceri.

Nu există nicio regulă sau tip de floare anume potrivită pentru decorațiunile de nuntă. Ideal este să le aleagă mireasa pe acelea care îi plac cel mai mult.

Cu toate acestea, încearcă să afli dacă sunt ușor de găsit și dacă se potrivesc cu stilul general al ceremoniei. Ar fi bine să nu cheltuiești totuși prea mult pentru flori să le alegi pe acelea în armonie cu anotimpul când are loc petrecerea: dacă este iarnă, alege unele mai rezistente la frig, iar dacă este vară, alege flori tropicale frumoase, care rezistă bine la căldură.

Acum, cele mai multe flori pot fi găsite pe parcursul întregului an, ceea ce diferă este cantitatea existentă pe piață și prețul acestora.

Trebuie menționat că nuanțele culorilor florilor de nuntă influențează starea de spirit a invitaților. Astfel, florile albe fac mediul mai sofisticat, cele roz sau roșii creează o dispoziție romantică. O sugestie ar fi să se facă un amestec de flori albe cu altele galbene, roz și liliachii, pentru o notă delicată de moliciune a decorului. Dar, precum se știe, mireasa va decide în final!

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE