De
Chen Qiushi, în vârstă de 34 de ani, este de negăsit de câteva zile, iar familia nu a putut să ia legătura cu el. În plus, jurnalistul nu a mai postat nimic pe rețelele de socializare, unde făcea dezvăluiri și critica intervenția autorităților din Wuhan.
Jurnalistul a mers în Wuhan pe 24 ianuarie, la o zi după ce orașul cu 11 milioane de locuitori a fost închis de autorități, într-o încercare de a opri răspândirea virusului.
El a vizitat spitalele supraaglomerate și a publicat imagini pe rețelele de socializare, fiind printre puținii care au reușit să arate cum se desfășoară viața în orașul închis.
În ultimele zile, Chen Qiushi nu a mai răspuns la telefon, iar familia și prietenii săi au început să se îngrijoreze. Ulterior, prietenii acestuia au anunțat că autoritățile le-a transmis că acesta a fost pus forțat în carantină.
„În ultimele ore, ofițerii de securitate publică i-au înștiințat pe părinții lui Qiushi că tânărul a fost deja reținut și plasat în carantină. Autoritățile nu au oferit nicio informație cu privire la locul în care se află în prezent”, este mesajul transmis de prietenii jurnalistului.
Situația sa a început însă să fie discutată tot mai mult pe rețelele de socializare din China. Oamenii au amintit de situația lui Li Wenliang, doctorul oftalmolog care a murit din cauza coronavirus, după ce a avertizat că există riscul unei epidemii, însă a fost pedepsit de autorități pentru că „răspândește zvonuri”.
Citeşte şi:
Oscar 2020 | Nominalizații din acest an, răsfățați cu daruri în valoare de 225.000 de dolari
GSP.RO
Gafă monumentală, în direct la TV: „Îl dedic iubitei mele, soției mele și soacrei mele”
HOROSCOP
Horoscop 9 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi complicată
Urmărește cel mai nou VIDEO
Sursa: Libertatea.ro