Vot istoric în Congresul SUA. Donald Trump va fi pus azi sub acuzare în dosarul Ucraina

Autor: Ziarul Top

De Adrian Cochino,

UPDATE 16.30: Preşedintele american Donald Trump a reafirmat miercuri că nu a făcut ”nimic rău”, într-un mesaj transmis pe Twitter cu câteva ore înaintea votului din Camera Reprezentanţilor privind procedura de destituire lansată împotriva sa, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Vă vine să credeţi că astăzi voi fi pus sub acuzare de stânga radicală, democraţii-care-nu-fac-nimic, ÎN TIMP CE EU NU AM FĂCUT NIMIC RĂU!”, a scris liderul de la Casa Albă. „E groaznic. Aşa ceva nu ar mai trebui să se întâmple niciodată vreunui preşedinte. Spuneţi o rugăciune!” – a adăugat Trump.

UPDATE 10.55: Într-o scrisoare de şase pagini adresată democratei Nancy Pelosi, Trump și-a reluat marți obiecţiile faţă de capetele de acuzare ce îi sunt aduse şi pe care le califică ca fiind fără valoare şi absurde, într-un limbaj acuzator şi pe alocuri dispreţuitor îl care i-a atacat pe Pelosi, pe democraţii din Congres, pe Joe Biden şi instituţii precum FBI-ul.

Trump a apreciat că importanța instrumentului punerii sub acuzare a fost diluată de ancheta democraților și a susținut că a avut mai puține drepturi decât acuzații din celebrul proces al vrăjitoarelor din Salem.

În treacăt fie spus, procesul respectiv, care a avut loc în 1692-1693, a dus la spânzurarea a 19 acuzați. Alții au fost arși pe rug, omorâți cu pietre sau au murit în închisoare.

BREAKING NEWS | Teodor Meleșcanu s-a opus la OSCE, în decembrie 1989, păstrării unui moment de reculegere în memoria victimelor de la Timișoara. Șeful Senatului neagă

Recomandări

BREAKING NEWS | Teodor Meleșcanu s-a opus la OSCE, în decembrie 1989, păstrării unui moment de reculegere în memoria victimelor de la Timișoara. Șeful Senatului neagă

UPDATE 10.45: New York Times anunță că democrații au, în mod previzibil, majoritate pentru punerea sub acuzare a președintelui.

Mai exact, 218 democrați vor vota ”pentru”, doi ”împotrivă”, iar unul se va abține. Există și 12 democrați care nu au dat un răspuns deocamdată.

În cazul republicanilor, lucrurile sunt mai clare. Niciunul nu susține punerea sub acuzare, 170 sunt ”împotrivă”, unul este nehotărât, iar 38 nu au oferit cotidianului un răspuns.


Comisia Juridică a adoptat vineri, după o dezbatere aprinsă, cele două capete de acuzare în dosarul în care președintele Donald Trump este suspectat că a cerut Ucrainei să îl investigheze pe rivalul său politic, Joe Biden.

S-a votat partinic, iar cele două capete de acuzare au fost aprobate cu 21 la 17. Urmează o săptămână tensionată, cu evenimente care vor rezona în întreaga lume.

ULTIMA ORĂ! Zeci de percheziţii DIICOT la Universitatea Spiru Haret

Recomandări

ULTIMA ORĂ! Zeci de percheziţii DIICOT la Universitatea Spiru Haret

Mai întâi, Comisia de Regulament a stabilit marți câteva chestiuni formale: cât va ține dezbaterea din plen și când va avea loc votul, notează Reuters.

Se va vota pentru fiecare cap de acuzare în parte și este nevoie de o majoritate simplă pentru ca votul să treacă.

În prezent, Camera Reprezentanților are 233 de democrați și 197 de republicani. Doi democrați au anunțat deja că se opun punerii sub acuzare și este posibil ca alți câțiva să aleagă să se abțină sau să voteze împotriva unui cap de acuzare, din motive electorale.

Este vorba despre congresmenii aleși în state cu electorat republican, care vor ajunge anul viitor în fața alegătorilor și vor fi nevoiți să dea socoteală pentru votul lor.

Dar democrații au totuși o majoritate confortabilă pentru a trece mai departe.

Un vot imposibil în Senat

După punerea sub acuzare, Trump va rămâne însă în funcție, soarta sa urmând să fie stabilită de un proces ce se va desfășura în Senat în ianuarie 2020.

Viorel a stat într-un cavou cu cei 2 copii. Povestea bărbatului care construiește Catedrala, visând să-și construiască propria casă

Recomandări

Viorel a stat într-un cavou cu cei 2 copii. Povestea bărbatului care construiește Catedrala, visând să-și construiască propria casă

Este nevoie de o majoritate de două treimi în camera superioară pentru ca președintele să fie destituit.

Un rezultat imposibil, ținând cont că Senatul are în prezent 53 de republicani, 45 de democrați și doi independenți, care votează alături de aceștia din urmă.

Nu se știe deocamdată clar cât va dura procesul din Senat. În vreme ce Casa Albă a semnalat că ar susține un proces de lungă durată, Washington Post a dezvăluit că negocierile dintre liderii republicani și președinte vizează o procedură de aproximativ două săptămâni.

Doar doi președinți din istoria SUA au fost puși sub acuzare, Bill Clinton și Andrew Johnson, dar niciunul nu a fost destituit.

Un scandal favorabil pentru președinte?

Vineri seară, Trump a atacat iarăși procedura de punere sub acuzare (impeachment) și pe democrați, dar a mai spus un lucru interesant: ”Se pare că se va dovedi foarte bună pentru mine din punct de vedere politic”.

Președintele a făcut referire și la un sondaj care îl favorizează, dar nu a menționat care ar fi acesta.

Un astfel de sondaj a fost dat publicității săptămâna trecută de Monmouth University și arată că 45% dintre americani cred că Trump ar trebui pus sub acuzare, în vreme ce 50% sunt împotrivă, notează CNN.

Mai mult, trei din patru americani consideră că opinia lor pe tema procedurii de destituirea președintelui nu se va schimba, indiferent de ce alte informații vor ieși la iveală.

Un semn că taberele pro și anti-Trump se adâncesc în tranșee.

Un alt sondaj publicat recent de Universitatea Marquette arată că în Wisconsin, un stat cheie pentru alegerile prezidențiale din 2020, situația este asemănătoare.

Doar 40% dintre alegătorii din acest stat se pronunță pentru punere sub acuzare și destituire, în vreme ce 52% sunt împotrivă.

O altă analiză, realizată de o firmă apropiată de republicani, Firehouse Strategies, arată chiar chiar mai bine pentru republicani.

În ultimele luni, Trump a urcat în sondajele din trei state cheie, Wisconsin, Pennsylvania și Michigan, unde pare că bate ușor orice candidat democrat, inclusiv pe cel mai bine clasat, Joe Biden.

Soarta alegerilor din 2020, în mâna candidatului democrat

În tot acest timp, cota de popularitate a președintelui a rămas relativ neschimbată, la 43%.

Pentru Patrick Murray, directorul institutului de sondare de la Monmouth University, asta arată că lumea nu și-a schimbat părerea despre Trump, în urma scandalului.

”Și-au schimbat părerea doar în legătură cu modalitatea în care Trump trebuie să fie îndepărtat din funcție”, spue Murray pentru New York Times.

Scrutinul din 2020 va fi prin urmare unul foarte strâns și va depinde în mare parte de calitățile candidatului democrat, crede Patrick Murray.

Oricum, Trump pare că este apăsat de povara acuzațiilor iar limbajul său pe Twitter o dovedește.

Președintele i-a catalogat pe democrați drept ”oameni bolnavi” și i-a amenințat că vor plăti pentru ceea ce fac.

Cum a început totul

Scandalul Ucraina a început când un ”avertizor de integritate”, un analist din comunitatea de informații, a atras atenția că Trump a cerut în mod direct ancheta împotriva lui Biden într-o convorbire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ancheta privind demiteea președintelui a fost demarată de democrații care controlează Camera Reprezentanților. Trump a insistat în repetate rânduri că discuția telefonică cu Zelenski a fost ”perfectă”, că nu a încălcat nicio lege și că ancheta privind demiterea sa este o mascaradă.

O lovitură dură pentru Trump a venit de la ambasadorul în UE, Gordon Sondland.

Pe 20 noiembrie, Sondland a declarat public în Congres că a exercitat presiune asupra Ucrainei pentru anchetarea lui Joe Biden și a democraților deoarece președintele Donald Trump a cerut acest lucru.

De notat că legislația americană interzice candidaților să solicite ajutor străin pentru a câștiga alegerile.

Citeşte şi:

Nu cetățenii, ci blaturile cu televiziunile îi țin pe Gabriela Firea și pe primarii de sectoare în cursa pentru primării!

Războaiele avocado-ului. Cât sânge curge în Mexic pentru un mic dejun sănătos în Europa

Provincia ține pasul cu Bucureștiul la capitolul Târgurilor de Crăciun. Maratonul vedetelor la Oradea, în timp ce Sibiul se laudă cu proiecții video spectaculoase

Gigi Becali ia în calcul să plece definitiv din România, împreună cu familia: ”Îmi iau cetăţenie în altă ţară”

GSP.RO

Gigi Becali ia în calcul să plece definitiv din România, împreună cu familia: ”Îmi iau cetăţenie în altă ţară”

Horoscop 18 decembrie 2019. Berbecii sunt preocupați de muncă

HOROSCOP

Horoscop 18 decembrie 2019. Berbecii sunt preocupați de muncă

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

ARTICOLE RELEVANTE