Proiectul care a câștigat titlul de cea mai bună amenajare a unei locuințe private este un apartament cu trei camere pentru care au fost utilizate materiale naturale și suprafețe texturate.
Amenajat de către designerii Raluca și Radu Dofin, apartamentul din imagini a primit titlul „Cea mai bună amenajare a unei locuințe private” în cadrul ediției din 2019 a ELLE Decoration Romanian Design Awards. La această secțiune au existat șase nominalizări, iar câștigător a fost desemnat proiectul Natural Elegance, pentru care au fost utilizate materiale naturale și suprafețe texturate care sunt puse în evidență și echilibrate de iluminarea fiecărei camere.
Sub semnul echilibrului estetic
Potrivit designerilor, amenajarea acestui apartament cu trei camere se încadrează în filosofia stilistică a echipei Dofinteriors, anume găsirea echilibrului estetic. Astfel, contrastul nonculorilor este echilibrat de nuanțele deschise de gri, de texturile vibrante și de prezența lemnului. Mobilierul personalizat constituie un fundal neutru care pune în evidență designul deosebit al pieselor de mobilier. „Oglinda fumurie, regasită în placări pe pereți sau pe ușile spațiilor de depozitare, deschide unghiuri și imagini surprinzătoare. Detaliile decorative, materialele naturale și suprafețele texturate sunt puse în evidență de scenografia iluminatului, adăugând valoare vizuală. Corpurile de iluminat suspendate, cu forme organice, fluide și delicate, înnobilează și echilibrează fiecare cameră”, explică autorii proiectului.
„Competiția ELLE Decoration Romanian Design Awards a luat naștere pentru a satisface o nevoie, aceea de a face accesibile proiectele care inspiră, surprind și împing limitele designului autohton”, a declarat Ileana Răducanu, redactor-șef ELLE Decoration. „Tocmai ideea de a adresa o nevoie, și nu o audiență, a dus la crearea în timp a unei comunități pasionate de designeri și arhitecți a căror creativitate ne face plăcere s-o premiem și să-i oferim recunoștința pe care o merită.”
Cele mai citite articole
Ileana Răducanu, Redactor-Șef Elle Decoration
25.000 de voturi din partea publicului
Peste 200 de proiecte au fost înscrise la cele patru categorii ale ELLE Decoration Romanian Design Awards (Cea mai bună amenajare a unei locuințe private, Cea mai bună amenajare a unui spațiu public, Cel mai bun obiect de design al anului, Premiul publicului), un număr dublu față de ediția precedentă. Apetitul crescut pentru design și arhitectură a fost vizibil nu doar în cadrul comunității reunite în cadrul evenimentului, ci și în rândul publicului care și-a susținut proiectele preferate. Au fost înregistrate, astfel, 25.000 de voturi online, dintre care 9.000 de voturi au fost acordate secțiunii de amenajare a unei locuințe private.
Sursa: Imobiliare.ro