În 2019, cei care vor să acceseze credite Prima Casă vor avea de ales între 15 bănci participante la program.
După un început de an marcat de o serie de discuții privind transformarea programului Prima Casă într-unul strict social, creditarea cu garanția statului este, în sfârșit, reluată, însă fără modificarea condițiilor de funcționare. Astfel, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a primit, din partea Ministerului Finanțelor Publice, acordul de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei (dintr-un plafon total de două miliarde de lei alocat pentru tot anul 2019). „Programul Prima Casă 2019 beneficiază de aceleași condiții de acordare a garanției statului român pentru finanțările aprobate de băncile participante”, au punctat reprezentanții FNGCIMM.
Zece ani, 260.000 de garanții
În 2019, finanțările vor fi acordate de 15 bănci active pe piața locală: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.
„Timp de zece ani, programul Prima Casă a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le șansa de a achiziționa o locuință. Eficiența și notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca inițiator, FNGCIMM, băncile finanțatoare și beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în conditii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% și cu costuri totale de finanțare plafonate. Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanții și promisiuni de garantare pentru achiziționarea sau construcția de locuințe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiți de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaționale îmbunătățite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendințele actuale din sectorul financiar.”
Cele mai citite articole
Gheorghe Lăpădat, Director General al FNGCIMM
Două miliarde de lei în 2019
Plafonul total al garanțiilor ce pot fi emise în anul 2019, în valoare de două miliarde de lei, se află în conformitate cu strategia pe cinci ani elaborată de Ministerul Finanțelor la finele anului 2016. Conform acestui plan, respectat până în prezent, programul avea să beneficieze de fonduri în valoare de 2,5 miliarde lei în 2017, apoi de câte două miliarde de lei în 2018, 2019 și 2020 și, în fine, de 1,5 miliarde de lei în 2021. Reducerea graduală a plafonului de garanții avea în vedere diminuarea intervenției statului prin garantare – presupunând, desigur, că piața creditului ipotecar ar continua să se dezvolte în următorii ani, iar populația aă aibă un acces sporit la produsele standard ale băncilor.
O schimbare există totuși!
De menționat este că, deși condițiile de funcționare a programului Prima Casă nu s-au schimbat, cei care doresc să acceseze un astfel de împrumut sunt afectați, totuși, de modificările condițiilor generale de creditare, implementate odată cu începutul acestui an. Din acest punct de vedere, cel mai important aspect constă în diminuarea gradului maxim de îndatorare, care ajunge la 45% pentru creditele destinate achiziționării unei prime locuințe (față de 40% pentru creditele ipotecare obișnuite).
Citește și: 2019: Se SCHIMBĂ regulile la credite, inclusiv la Prima Casă!
Sursa: Imobiliare.ro