Achizițiile realizate de noi investitori de profil s-au ridicat la 1,5 miliarde de euro în perioada analizată.
Piața imobiliară locală a atras, în ultimii cinci ani, 137 de tranzacții cu active imobiliare, cu o valoare cumulată de aproximativ 4,2 miliarde de euro. Potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox valoarea medie a unui deal a fost, în perioada analizată, de peste 30 de milioane de euro. Cele mai tranzacționate proprietăți au fost imobilele de birouri, cu un volum de aproape 1,8 miliarde de euro și o cotă de piață de 43%, acestea fiind urmate de spaţiile comerciale, cu o cotă de 30%, și, respectiv, de spaţiile industriale (20%).
Circa 67% din volumul investit a fost direcționat către proprietăți situate în București, următoarea piață ca atractivitate fiind Cluj-Napoca, cu o pondere de circa 7% din activitatea tranzacțională.
NEPI Rockcastle, CTP şi Globalworth, cei mai „grei” jucători
Analizând achiziţiile companiilor care aveau deja prezenţă pe piaţa locală, cele mai mari achiziţii au fost realizate de NEPI Rockcastle, CTP şi Globalworth (liderii segmentelor de retail, industrial şi office din punctul de vedere al activelor aflate în portofoliu), alături de grupul local Dedeman, liderul pieţei de bricolaj, care a devenit un jucător semnificativ pe piaţa de birouri din Bucureşti şi Cluj, în urma a două achiziţii.
„În timp ce în Polonia, Cehia și Ungaria observăm tranzacții care stabilesc noi yield-uri record, randamentele din România încă nu au înregistrat o tendință semnificativă de comprimare. Sunt semnale evidente că pentru cele mai bune active, cu un preț sub 50 de milioane de euro, randamentele încep să se stabilizeze sub nivelul de 7% și ne așteptăm ca această tendință să fie urmată în următoarele 12 luni și de activele mari, nou-livrate, cu valori de peste 100 de milioane de euro. Această evoluție stabilă și volatilitatea redusă reflectă un nou nivel de maturitate al pieței locale, oferind investitorilor o marjă suplimentară atractivă comparativ cu alte piețe din Europa Centrală și de Est.”
Cele mai citite articole
Tim Wilkinson, Partner, Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox
Concurența este amplificată de noii investitori
Piața locală a atras, în ultimii cinci ani, peste 20 de investitori noi din toate colţurile lumii, cei mai activi dintre aceștia realizând achiziții cu o valoare cumulată de circa 1,5 miliarde de euro, relevă o analiză realizată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Prin achizițiile realizate și activele analizate, acești investitori au crescut competiția pentru cele mai bune active disponibile pe piață, contribuind la o ușoară reducere a randamentelor investiţionale – proces ce este de așteptat să continue și în următoarele trimestre.
Din punctul de vedere al valorii investițiilor din ultimii cinci ani, cei mai activi noi jucători din real eatate-ul local grupurile MAS Real Estate, Atterbury și Lion’s Head Investments, cu acționariat sud-african, Cerberus, Morgan Stanley și White Star din Statele Unite ale Americii, respectiv GIC (Singapore) și CIC (China). Din Europa, piața locală a atras investitori noi în special din regiune, din ţări precum Cehia (PPF Real Estate) și Ungaria (Indotek).
În ultimii cinci ani, departamentul de Capital Markets al companiei a fost implicat în tranzacţii cu o valoare cumulată de circa 400 de milioane de euro.
Sursa: Imobiliare.ro