Coronavirus: A doua zi în care negociatorii post-Brexit nu și-au strâns mâinile

De Simona David, Marți, 03 martie 2020, 14:57

Deși au fost puși la dispoziție dezinfectanți, prima rundă de negocieri post-Brexit, între Uniunea Europeană și Regatul Unit, a început fără strângeri de mâini între negociatori.

Este de altfel, a doua zi în care negociatorii nu-și strâng mâinile, motivul fiind teama de epidemia provocată de noul coronavirus, care a infectat peste 92.000 de persoane la nivel mondial.

Negocierile sunt pentru viitoarea relație dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, iar negociatorii s-au „pus de acord” să evite strângerile de mâini, pentru a limita riscurile propagării coronavirusului, notează Agerpres, citând AFP.

Potrivit sursei citate, la dispoziţia membrilor delegaţiei britanice au fost puşi dezinfectanţi, a precizat una dintre sursele citate.

Prima rundă de discuţii între UE şi Marea Britanie se va încheia joi la prânz şi va fi urmată de o conferinţă de presă a lui Michel Barnier.

Următoarele runde de negocieri se vor desfăşura alternativ la Bruxelles şi Londra, cu o frecvenţă de 2-3 săptămâni.

Potrivit celui mai recent bilanț, în Marea Britanie au fost confirmate 40 de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

Dezinformare periculoasă legată de coronavirus. „Remediul” care poate duce la insuficiență renală

Recomandări

Dezinformare periculoasă legată de coronavirus. „Remediul” care poate duce la insuficiență renală


 

Tot pe fondul epidemiei de coronavirus, ministrul german de interne a refuzat, luni, să-i strângă mâna Angelei Merkel, deși Cancelarul german îi întinsese mâna.

În Germania, au fost raportate 188 de cazuri de coronavirus, unul dintre pacienți fiind angajatul grupului BMW din Munchen. După acest caz, BMW a decis să trimită în carantină 150 de angajați, pentru a evita răspândirea coronavirusului.

UE a urcat nivelul de risc de extindere a coronavirusului de la moderat la ridicat. Cea mai afectată țară europeană este Italia, unde și-au pierdut viața 52 de persoane.

Citeşte şi:

BMW: 150 de angajați în carantină | Un angajat a fost diagnosticat cu noul coronavirus

Coronavirusul face ravagii în Iran: 77 de morți. Mii de persoane infectate, inclusiv parlamentari și șeful serviciului de urgență

Coronavirus: ministrul de Interne german a refuzat să-i strângă mâna cancelarului Angela Merkel

EXCLUSIV Ilie Năstase a spus adevărata poveste cu Elena Ceaușescu: „Era rezemată de perete: «Măi flăcău, ia vino puțin!»”

GSP.RO

EXCLUSIV Ilie Năstase a spus adevărata poveste cu Elena Ceaușescu: „Era rezemată de perete: «Măi flăcău, ia vino puțin!»”

Horoscop 3 martie 2020. Leii au nevoie de preocupări frumoase

HOROSCOP

Horoscop 3 martie 2020. Leii au nevoie de preocupări frumoase

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

Rosu Lucian Petru

Rosu Lucian Petru

Ma numesc Lucian Petru Rosu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti. De-a lungul timpului am urmarit cu pasiune dinamica partidelor si modul in care deciziile politice influenteaza societatea. Am lucrat in presa scrisa si televiziune, dar cel mai mult ma regasesc in activitatea de analist, unde imi exprim punctele de vedere argumentate pe baza experientei si a studiilor mele.

In viata personala, imi place sa citesc carti de istorie si filozofie, sa calatoresc in tari unde pot observa direct contextul politic si social si sa fac drumetii in natura pentru a ma detasa de rutina. De asemenea, sunt pasionat de fotografie, un hobby care ma ajuta sa surprind expresii si momente ce spun mai mult decat un discurs.

Articole: 424