Din băncile facultății în „băncile” companiei: ce spații de birouri îi așteaptă pe absolvenți în marile orașe

Autor: Ziarul Top
Cei mai mulți tineri cu diplomă de licență, master și doctorat sunt în Capitală

În orașele cu cei mai mulți absolvenți de studii superioare urmează a fi date în folosință, anul acesta, stocuri importante de spații de birouri.

Un studiu realizat de compania ESOP Consulting l CORFAC Internațional, livrările de spații moderne de birouri se află într-o strânsă legătură cu cel al absolvenților de facultate din marile centre universitare. Această orientare a dezvoltatorilor este una cât se poate de firească, având în vedere că în aceste centre universitare se găsește și o consistentă forță de muncă calificată – căutată atât de multinaționale, cât și de companii românești. În acest an, în România încep anul universitar 377.000 de studenți.

O treime dintre absolvenți, în Capitală

Potrivit celor mai recente date furnizate de către Institutul Național de Statistică (INS), 126.271 de studenți și-au luat licența, masterul sau doctoratul, în 36 orașe universitare, la nivelul întregii țări, în 2017. Dintre aceștia, 66% au absolvit studii superioare într-unul din cele cinci centre universitare principale: București (33% din totalul absolvenților din România), Cluj-Napoca (11%), Iași (10%), Timișoara (7%) și Craiova (6%). În aceste cinci centre universitare urmează a fi date în folosință, anul acesta, stocuri importante de birouri.

București, Cluj-Napoca și Iași au avut peste 10.000 de absolvenți în 2017

„România poate deveni cel mai important centru regional de tehnologie și inovație, prin know-how-ul adus de companiile multinaționale și prin inițiativa start-up-urilor românești, având ca vârf de lance unicornul UiPath și tot ecosistemul care se poate dezvolta în jurul acestei companii și avântului luat de RPA (Robotic Process Automation). Inovația prin tehnologie credem că reprezintă o oportunitate care poate fi transformată în proiect de țară, care merită să se afle pe agenda politică a României în perioada 2020-2025. Considerăm că piața de birouri ține cadența și este pregătită să livreze spații de calitate pentru a susține dezvoltarea acestor industrii în principalele centre universitare din țară.”

Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC Internațional

Piața clujeană, cea mai „conectată” cu numărul de absolvenți

Cel mai mare centru universitar al țării este, desigur, Bucureștiul, aici găsindu-se o treime din absolvenții de facultate din România. În Capitală urmează a fi livrați, anul acesta, 370.000 de metri pătrați – cel mai important stoc nou la nivel național. Printre companiile mari care au încheiat contracte de preînchiriere în aceste spații noi, având disponibilitatea de a oferi locuri de muncă absolvenților, se numără ING Tech, Microsoft, Sparkware, Thales, London Stock Exchange etc. Interesant este că multe dintre aceste companii și-au poziționat deja birourile chiar lângă Universitatea Politehnică București.

Citește și: 100 de milioane de euro pentru două proiecte de birouri în centrul Bucureștiului

Pe locul al doilea în clasamentul centrelor universitare se află Cluj-Napoca, cu 14.151 de absolvenți cu diplomă de licență, master și doctorat. Potrivit reprezentanților ESOP, piața de birouri clujeană este cel mai bine sincronizată cu numărul absolvenților din oraș. Astfel, aici se estimează că vor fi livrați, în 2019, aproximativ 140.000 de metri pătrați de birouri, care pot „absorbi” peste 14.000 de noi angajați. Printre marile companii care au închiriat birouri anul acesta se numără MHP Consulting Romania și SDL.

O încetinire a pieței în Iași

Cu 12.878 de diplome obținute în 2017, Iașiul trece printr-o ușoară încetinire a pieței de birouri. În acest an, livrările sunt estimate la circa 40.000 de metri pătrați, iar tranzacțiile realizate au avut ca obiect doar suprafețe de sub 2.000 de metri pătrați.

Cu 8.547 de absolvenți, Timișoara ocupă locul al patrulea în clasament, în acest oraș urmând a fi livrați 48.000 de metri pătrați de noi spații de birouri – suficient pentru circa 5.000 de viitori „corporatiști”. Printre tranzacțiile mari ale ultimilor ani au fost se numără cele încheiate de Visteon (4.840 de metri pătrați în proiectul ISHO) și Nokia (extinderea în Bega Business Park).

Citește și: Clădirile de tip boutique, alternativă la „coloșii” imobiliari – pe office, ca și pe rezidențial. Tu ce ai prefera?

Craiova, noua țintă a dezvoltărilor de birouri?

Craiova este un centru universitar intrat recent în atenția investitorilor, atrași mai ales de studenții cu pregătire tehnică. Piața de birouri de calitate superioară este, acum, în proces de formare, primele spații de birouri de clasa A urmând a fi livrate, ca răspuns la cererea existentă.

Electroputere Parc Offices se află la o distanță de 500 de metri de Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova

Un astfel de proiect build-to-suit (construit pentru a răspunde anumitor nevoi, n.red.) este Electroputere Parc Offices. Având o suprafață totală de 16.000 de metri pătrați, acesta se află amplasat la 500 de metri de Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova și lângă singurul mall din Craiova, Electroputere Parc. Clădirea corespunde, astfel, cerințelor Hella, un important furnizor de sisteme și componente electronice, în industria auto – companie ce a încheiat tranzacția de închiriere prin intermediul ESOP.

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE