„Mi-am părăsit nevasta pentru ea în Macedonia! Mi-a ruinat viața, trebuia să o omor. I-am cumpărat o casă, i-am luat mașină, iar ea m-a răsplătit așa!”, ar fi spus bărbatul la interogatoriul de la secția de poliție, când a fost întrebat de anchetatori dacă regretă fapta.
Macedoneanul stătea ilegal în Italia și câștiga bani ca muncitor în agricultură, dar era cunoscut cu antecedente penale, fiind acuzat de furt în trecut. Agresiunea s-a produs în orașul Civitanova Marche, deși nici unul dintre ei nu locuia acolo, dar Ramadani a mers la locul de muncă al Alinei, un club de noapte de pe o șosea din apropierea localității din estul Italiei.
Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 2 ani, în localitatea Grosseto din Toscana, dar au avut o relație încordată, cu multe scene de gelozie. El nu accepta ca ea să se întâlnească cu alți bărbați și, în urma acestor gesturi de gelozie excesivă, Alina decis să se despartă de Sheval.
Într-o ultimă încercare de împăcare, el i-a cerut să se întâlnească, pentru a discuta, dar cum ea l-a refuzat categoric… acesta s-a enervat cumplit, iar furia l-ar fi împins la gestul șocant.
Cu toate acestea, polițiștii au mai multe probe care îi duc către ipoteza că fapta agresorului a fost una premeditată.
Cum a avut loc atacul lui Sheval Ramadani asupra Alinei
Duminică, 18 noiembrie, Sheval Ramadani a stropit-o cu acid pe fosta iubită în centrul orașului Civitanova Marche, dar lichidul a ajuns pe geaca ei și doar câțiva stropi i-au afectat ochiul stâng.
Apoi, tânăra s-a refugiat într-un restaurant, unde acesta a urmărit-o și a reuși să o înjunghie de trei ori, de două ori în spate și o dată în abdomen, care a fost și lovitura cea mai gravă, fiindu-i atins ficatul.
Românca a fost salvată de patronul acelui restaurantului, care l-a imobilizat pe agresor, cu ajutorul angajaților, fiind ulterior săltat de poliție.
Femeia a fost spitalizată și operată, fiind în stare critică, iar starea ei este acum stabilă. Potrivit cotidianului Il Resto del Carlino, anul trecut, Alina Emilia Pavăl a mai fost victima unei agresiuni, fiind atacată de un necunoscut.
Citește și… Artan și-a făcut propria bere, Partizan! Băutura artizanală poartă numele trupei sale
Sursa: Libertatea.ro