Impactul pestei porcine: Carnea de porc e mai ieftina in zonele afectate de epidemie

Autor: Ziarul Top

Gorjenii care cumpara un porc pentru Craciun de la crescatorii locali platesc 10 lei pentru un kilogram, in timp ce oltenii, unde au fost semnalate cazuri de pesta porcina, cumpara porcul cu 8 lei kilogramul, de la crescatorii din satele judetului.

In judetul Gorj nu s-au inregistrat cazuri de pesta porcina africana, iar porcul crescut la tara se vinde la acelasi pret sau chiar mai ieftin ca anul trecut. Kilogramul de porc viu costa intre 10 si 12 lei, insa oamenii sunt dispusi sa negocieze.

La supermarket, pretul unui kilogram de carne tocata de porc porneste de la 10,99 lei, in timp ce pulpa de porc fara os costa 13 lei.

„In judetul Gorj s-au sacrificat in jur de 45.000 de porci, dupa calculul nostru, la trichina. A fost foarte slab in ceea ce priveste examinarile, cel putin in pietele din orase. Nu au venit oamenii, cu toate ca i-am atentionat ca am avut noua cazuri de trichina la mistreti, nu au venit. Probabil multi nu au venit de teama sa nu ne ducem noi sa le luam porcii. (…).

La noi nu au fost cazuri de pesta porcina. Trebuie ca oamenii sa stie ca nu se vinde nimic fara documente. Daca e porcul viu este nevoie de formular de miscare de la exploatatia de unde pleaca, catre cea la care ajunge. Daca il ia carcasa trebuie buletin pentru analiza trichina si formular de sacrificare, consum propriu”, a declarat Nicolae Calescu, directorul DSVSA Gorj.

De teama sa nu ramana cu porcii nevanduti, oamenii care locuiesc la tara sunt dispusi sa negocieze, avand interesul sa vanda in perioada aceasta, a Craciunului.

„Eu vand porc de 180 de kilograme, cred ca are mai mult chiar, este negociabil pretul. Zece lei kilogramul este pretul de pornire, insa e negociabil. A mai luat in greutate in ultimele doua saptamani, dar calculam la 180 de kilograme. Am toate actele, are cercel, nu e nicio problema cu pesta”, a spus un localnic din comuna Turburea, judetul Gorj.

Site-urile de anunturi sunt pline de oferte, iar vanzatorii sunt de toate felurile. Unii dintre ei sunt dispusi sa lase mult la pret, doar sa nu le fie cerute acte.

„Eu am un porc de 170 de kilograme si unul de 200. Pretul este de noua lei pe kilogram. Am dat unul, mai avem doi, ne intelegem la pret. Nu avem ce trebuie pentru transport. A venit cineva de la Targu-Jiu si a cumparat, dar tot asa. La noi nu au fost probleme cu pesta porcina”, a spus o femeie din Cruset.

Si in judetul Olt, pretul este negociabil, dar nu din cauza actelor, ci din cauza faptului ca in mai multe localitati au fost semnalate cazuri de pesta porcina.

„Preturile au ramas cam la fel ca anul trecut, chiar mai mici, cel putin in zona noastra, pentru ca le e frica si oamenilor sa cumpere, de teama ca ar putea fi din zona cu pesta”, a declarat o femeie din comuna Urzica, judetul Olt.

Preturile pentru porcii ingrasati de Craciun pornesc de la 8 lei pe kilogram.

Potrivit unui comunicat al Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Olt, in judet au fost inregistrate cinci focare de pesta porcina africana, atat la porcii domestici din gospodarii din localitatile Rusanesti si Cilieni, cat si doua cazuri la mistreti din fondul de vanatoare 43 Frunzaru, de pe raza comunei Daneasa, satul Pestra.

In urma uciderii preventive a porcilor din localitatile afectate de pesta, in judetul Olt, au fost intocmite 125 de dosare de evaluare pentru despagubirea proprietarilor.

Citeste si:
Pesta porcina continua sa faca ravagii in Romania: Despagubirile depasesc deja 236 de milioane de lei
Romania are, in acest moment, 1.131 de focare de pesta porcina

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

ARTICOLE RELEVANTE