Piața închirierilor, rezilientă în fața pandemiei

Autor: Ziarul Top

Chiar și în ultimele două săptămâni, situația din plan social a generat o cerere crescută pentru închirierea de case la curte.

În cadrul unui webinar găzduit la finele săptămânii trecute de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), doi jucători activi pe piața rezidențială autohtonă au discutat despre perspectivele de viitor ale segmentului închirierilor, în contextul epidemiei declanșate de răspândirea COVID-19. Concluzia a fost că, pe termen mediu și lung, acest sector va continua să fie alimentat de o cerere solidă.

La curte, restricțiile carantinei sunt mai puțin apăsătoare

Potrivit lui Alex Muntean, managerul agenției brașovene iAdvise, chiar și în ultimele două săptămâni, adică de la instaurarea stării de carantină totală în România, firma pe care o reprezintă a continuat să primească un număr important de cereri pentru închirierea de case la curte – circa 8-10 asemenea solicitări zilnic. „Oamenii petrec foarte mult izolați și automat că ar dori să fie izolați la curte”, explică acesta. „Eu, unul, cred cu tărie în piața închirierilor. Chiriile au fost și vor rămâne un vector de stabilitate pe timp de criză, în perioade de incertitudine. După ce ieșim din toată nebunia asta, există posibilitatea ca cererea pentru proprietăți la curte să crească”, spune și Alex Printz, cofondatorul rețelei Mr. Exclusivitate.

Citește și: În prag de carantină totală, unii bucureșteni s-ar muta în afara orașului. Idealul momentului: vilă cu 3-4 camere, plus curte

Încă nu se simte o scădere a prețurilor

În ceea ce privește nivelul prețurilor pe acest segment, Alex Muntean spune că, pentru moment, proprietarii de imobile de închiriat (atât apartamente, cât și case) nu și-au diminuat, în mod general și asumat, pretențiile financiare – chiar dacă, în funcție de cum vor evolua lucrurile (inclusiv oferta!) în perioada următoare, sunt posibile, desigur, ajustări în această privință. Alex Printz este de părere că aceste ajustări se pot face pe perioade scurte de timp: „Nu e momentul să sărim la măsuri populiste, de criză profundă. Au trecut cât, trei săptămâni, patru săptămâni, de când a început toată nebunia asta? Economia nu este în cap, sunt domenii care încă funcționează”, spune acesta.

Citește și: Prețurile apartamentelor în luna martie: efectele COVID-19 nu se resimt tranșant în marile orașe

Opțiuni pentru închirierile în regim hotelier

În ceea ce privește închirierea de proprietăți în regim hotelier, segment foarte activ pe o piață cu un potențial turistic ca al Brașovului, Alex Muntean subliniază că tendința proprietarilor este de a-și scoate proprietățile din piață, pentru a vedea ce se întâmplă. O posibilitate pentru cei aflați în această postură ar fi, desigur, aceea de a accepta închirierea pe termen lung.

Mizând pe o apropiată „revenire la normal” a lucrurilor, Alex Printz nu recomandă, însă, această soluție. „Ridicarea stării de carantină va deschide cu siguranță apetitul pentru călătorii, care au fost amânate (…) pentru o perioadă nedeterminată. Eu unul, personal, nu recomand celor care au proprietăți bine poziționate din punct de vedere logistic, în Brașov, în centrul Bucureștiului, (…) să le treacă la închiriere pe termen lung”, spune acesta.

Citește și: La cât ajunge chiria pentru un apartament cu două camere în marile orașe – dar și în celelalte reședințe de județ

Sursa: Imobiliare.ro

ARTICOLE RELEVANTE