Cu siguranță, ai auzit de stilul Pret-à-Porter, de colecțiile Haute Couture ale marilor case de modă și de croitoria personalizată. Însă, care dintre aceste segmente e mai ok pentru tine? Care sunt diferențele dintre aceste trei stiluri? Care se potrivește cu personalitatea ta? Află totul din acest articol.
Pret-à-Porter – ținute pentru toată lumea
Când vorbim despre stilul Pret-à-Porter, ne referim, în general, la piesele vestimentare care sunt disponibile publicului larg și pe care oricine le poate cumpăra din magazine. Acest stil a luat amploare în Europa în 1946, având ca sursă de inspirație stilul vestimentar american. Astfel, hainele create în liniile prêt-à-porter sunt croite pe baza unor dimensiuni standard, fiind făcute în serie. Spre deosebire de creațiile haute couture, acestea sunt piese moderne, în trend, care pot fi purtate pentru o multitudine de ocazii, de la ținute office, până la outfituri de seară.
Un alt aspect important în ceea ce privește colecțiile Prêt-à-Porter este faptul că materialele folosite pentru astfel de linii sunt unele comun utilizate, iar tehnica folosită pentru fabricarea lor este mult mai simplă, prețul fiind, în consecință, mult mai accesibil. Totuși, prețul acestor ținute poate varia în funcție de brand, designer, dar și de calitatea materialelor utilizate pentru confecționare.
Marile case de modă lansează colecții Prêt-à-Porter doar de două ori pe an, în cadrul evenimentelor de tip Fashion Week. În general, cele mai mari prezentări de colecții Prêt-à-Porter au loc la Milano, Paris, Londra și New York. Aceste colecții sunt, de fapt, baza vânzărilor, pentru că au prețuri accesibile, atrăgând astfel mai mulți clienți, decât liniile Haute Couture, care sunt mult mai exclusiviste.
Haute Couture–un stil exclusivist
Haute Couture poate fi descris drept un mix perfect între artă, materiale de lux, design unic și o tehnică minuțioasă. Moda Haute Couture face referire la creațiile exclusiviste, realizate la comandă, de către marii designeri, fiind disponibile în câte un singur exemplar. Piesele vestimentare din colecțiile Haute Couture nu sunt destinate publicului larg și nici nu sunt create pentru a fi purtate ca ținute de zi cu zi. În general, creațiile Haute Couture sunt realizate la cerere, iar măsurile sunt luate special pentru clientul care a făcut cererea.
Spre deosebire de colecțiile Prêt-à-Porter, care sunt realizate rapid, pentru piesele Haute Couture, termenul de execuție poate fi mult mai lung. Uneori, realizarea unei rochii poate dura chiar și câteva luni. În cazul unor astfel de piese, totul este lucrat manual, de către cei mai buni croitori, iar pentru ca fiecare detaliu să fie impecabil, sunt necesare ore întregi de muncă. De obicei, cele mai populare creații Haute Couture sunt rochiile de seară, care sunt comandate de marile staruri de la Hollywood, pentru diferite evenimente.
În acest segment al industriei modei, clienții care doresc să achiziționeze piese haute couture, trebuie să își planifice o întâlnire cu reprezentanții casei de modă. Astfel, clientului îi este atribuit un agent care se ocupă mai departe de întreaga ofertă. Uneori, o piesă exclusivistă poate depăși chiar și suma de 100.000 de dolari, în funcție de complexitatea modelului. În general, prețurile unor creații Haute Couture sunt mult mai ridicate, datorită materialelor de lux folosite, a culorilor alese, designului unic și manoperei. Tocmai, de aceea, nu orice persoană își poate permite să investească într-o piesă Haute Couture. De cele mai multe ori, clienții care cumpăra astfel de creații sunt celebritățile, dar și persoanele foarte bogate sau membrii familiilor regale.
Croitorie personalizată
Persoanele care își doresc o ținută unicat pot apela oricând la croitoria personalizată, aceasta fiind una dintre cele mai avantajoase variante, mai ales atunci când își doresc o piesă vestimentară care să îi reprezinte cu adevărat. Dacă și tu apelezi la serviciile unei croitorii cu experiență, poți să îți transpui propria viziune asupra întregii ținute. Spre exemplu, dacă îți dorești o rochie specială sau dacă vrei să oferi o notă de originalitate unui costum mai vechi, poți cere ajutorul unei croitorese care va prelua ideile tale și le va adapta pentru a crea un produs de excepție.
Așadar, stilul Pret-à-Porter este accesibil tuturor categoriilor de clienți, deoarece piesele vestimentare din acest segment sunt produse în masă și sunt disponibile într-o gamă variată de dimensiuni. În schimb, moda Haute Couture se adresează persoanelor care își doresc să iasă în evidență și care au un buget generos, atunci când vine vorba despre propria garderobă. O altă soluție, mult mai avantajoasă la preț, este croitoria personalizată, care îți poate permite să oferi un plus de originalitate unei ținute.