Interzicerea paielor din plastic nu va pune capat problemei reprezentate de poluarea oceanelor, a prevenit Andrew Wheeler, directorul Agentiei de Protejare a Mediului (EPA) din Statele Unite.
„Orice reducere in acest domeniu este buna, insa eu sunt ingrijorat de ceea ce cred oamenii, ca odata cu interzicerea paielor din plastic am rezolvat deja problema deseurilor care ajung in mare”, a declarat Andrew Wheeler.
Oficialul american a facut aceasta afirmatie cu doua zile inainte de reuniunea de duminica organizata in orasul francez Metz la care vor participa ministrii Mediului din tarile membre in G7 (Germania, Canada, Statele Unite, Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie) si din 10 tari invitate.
„Problema noastra din Statele Unite consta in faptul ca americanii cred ca daca isi depun deseurile in pubela de reciclare aflata in josul strazii atunci au rezolvat problema. Nu este cazul”, a continuat el.
Dupa ce China a oprit in 2017 importurile de plastic utilizat, Statele Unite s-au confruntat, la fel ca UE, cu problema reutilizarii acestor produse plastice, a explicat oficialul american.
„Trebuie sa gasim o mai buna modalitate de utilizare a materialelor noastre reciclate”, a insistat el.
Andrew Wheeler, a carui pozitie in fruntea EPA echivaleaza, de facto, cu functia de ministru al Mediului in Statele Unite, considera problemele ce afecteaza apa de pe Terra drept „cea mai mare problema de mediu actuala si o amenintare pentru planeta”.
In plus fata de poluarea oceanelor, el doreste ca omenirea sa se concentreze pe accesul la apa potabila si pe problemele de infrastructura.
Andrew Wheeler a inceput deja sa abordeze aceste subiecte cu inalti oficiali japonezi si europeni, a precizat el, cu ambitia de a obtine progrese in cadrul G7 si, apoi, in cadrul primei reuniuni a ministrilor Mediului din G20, programata in luna iunie in Japonia.
Cele mai citite articole
„In ceea ce priveste infrastructurile, de exemplu, am experimentat in Statele Unite un anumit numar de mecanisme de finantare inovatoare”, pentru a mobiliza nu doar fonduri publice, ci si finantari private, a subliniat el, sugerand ca omenirea trebuie sa gaseasca o modalitate pentru a imita aceste mecanisme in cadrul unor organisme internationale.
Summitul G7 Environment are ca tema „lupta impotriva inegalitatilor pentru protejarea biodiversitatii si a climei”.
Statele Unite depun eforturi pentru a-si scadea emisiile poluante, a subliniat Andrew Wheeler. Emisiile de CO2 au scazut cu 14% incepand din 2005, iar cele de metan cu 15%.
„Insa noi nu vom adopta masuri internationale ce ar dauna competitivitatii noastre, precum Acordul pentru clima de la Paris”, a adaugat oficialul american.
La jumatatea lunii aprilie, cand statele din UE au aprobat deschiderea negocierilor comerciale cu Statele Unite, chestiunea discutiilor purtate cu un partener ostil Acordului de la Paris a deranjat Franta.
„Suntem dispusi sa includem provizioane de mediu in acordurile noastre comerciale, dar nu cred ca ar fi productiv sa legam un acord comercial de un acord specific, asa cum este cazul Acordului pentru clima de la Paris”, a comentat Andrew Wheeler.
Citeste si:
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com