Odată ce te-ai mutat într-o nouă locuință cu o suprafață mai mare, îți vei dori să îți amenajezi și un spațiu de lucru, unde să-ți desfășori activitățile profesionale zi de zi. Astfel, pentru a fi mai productiv și pentru a-ți ajuta creierul să diferențieze activitatea profesională de cea recreativă, e de preferat să alegi să îți amenajezi biroul într-un spațiu diferit față de dormitor sau de locul în care dormi.
Iată cum ar fi de preferat să îți amenajezi biroul:
În amenajarea unui birou trebuie să ții cont de câteva lucruri extrem de importante. În primul rând e de preferat să îți achiziționezi un birou potrivit nevoilor tale. Poți opta pentru un birou clasic sau poți investi într-un birou reglabil, ce îți aduce mult mai multe beneficii asupra sănătății tale. Printre avantajele unui birou reglabil se numără: productivitatea crescută, reducerea riscurilor afecțiunilor scheleto-musculare și creșterea nivelul de activitate zilnic.
Apoi, ar fi indicat ca plasarea biroului să fie lângă o sursă de lumină naturală, astfel încât să nu fii nevoit să aprinzi mereu o veioză și să te ajute să-ți păstrezi sănătatea ochilor. Mai mult, atunci când stai lângă o sursă de lumină, nivelul somnolenței scade, iar tu vei deveni mult mai productiv.
Un alt lucru de care trebuie să ții cont atunci când începi să-ți mobilezi biroul este faptul că vei avea nevoie de câteva spații de depozitare, unde să îți poți pune actele pe care le folosești sau unde îți poți depozita cele necesare. Ar fi de preferat să îți iei un mic dulap cu sertare pentru a-l poziționa lângă birou și pentru a ține în el lucrurile ce le folosești cât mai frecvent: post-it-uri, pixuri și creioane sau agenda.
În cazul în care activitatea ta profesională presupune lucrul cu documente în format fizic, atunci cu siguranță vei avea nevoie de o imprimantă sau de un dispozitiv multifuncțional. Ar fi de preferat să te orientezi către cele mobile, fără fir, în cazul în care îți vei dori la un moment dat să reamenajezi. Spre exemplu, poți să alegi o imprimantă din oferta Altex, plasează comanda online și pregătește-te de treabă.
În funcție de ce presupune activitatea ta profesională, poți opta pentru a-ți achiziționa un monitor separat, pe care să-l conectezi la laptop sau la calculatorul tău. În acest fel vei putea să deschizi mai multe programe și te va ajuta să menții o poziție mult mai corectă a spatelui, dacă acesta este poziționat la nivelul ochilor.
Un om își petrece aproximativ 8 ore la birou, motiv pentru care acesta trebuie să fie amenajat așa cum își dorește, mai ales pentru că ambientul și mediul de lucru influențează și starea de spirit. Astfel, ține cont mereu atunci când alegi un apartament sau o casă de faptul că trebuie să ai un spațiu al tău de lucru, iar atunci când începi amenajare acestuia respectă indicațiile date anterior.
Sursa foto: pexels.com