Știați că uleiul de gătit uzat poate fi reciclat? În loc să-l vărsați în chiuvetă, ceea ce ar putea avea consecințe teribile și costisitoare pentru mediu, indicat ar fi să îl depozitați într-un recipient special. Ulterior, să îl predați unor firme autorizate în acest sens sau la un punct de colectare a uleiului alimentar uzat din apropierea locuinței dvs.
În cele mai multe gospodării, uleiul folosit este aruncat în chiuvetă, acest lucru afectând puternic stațiile de tratare a apelor reziduale. Foarte mulți consumatori casnici nu conștientizează consecințele acestei obișnuințe fapt pentru care s-au inițiat numeroase acțiuni ce vizau formarea unui comportament responsabil privind depozitarea și colectarea uleiului alimentar uzat.
Prin urmare, luați în considerare păstrarea acestor uleiuri uzate, astfel încât să fie reutilizate eficient în urma participării la un program de reciclare.
Este important ca la nivelul fiecărei țări să se creeze practici sustenabile privind colectarea și valorificarea uleiului uzat astfel încât fiecare consumator casnic să contribuie activ la protecția mediului înconjurător.
De ce ar trebui să reciclăm uleiul alimentar uzat?
De ani buni, uleiul alimentar uzat a fost reciclat pentru a fi refolosit în diverse industrii. Cu toate acestea, noile inițiative de reciclare oferă acum noi alternative de reutilizare a uleiului uzat ca ingredient principal pentru unele produse precum motorina regenerabilă. Uleiul alimentar uzat poate fi utilizat pentru fabricarea biodieselului, operațiune care se face prin intermediul modificarii chimice a proprietăților grăsimilor.
Milioane de litri de ulei de gătit uzat sunt colectate de companii autorizate de reciclare a uleiului în vederea valorificării acestuia. În urma procesului de reciclare, uleiul rezultat poate fi utilizat în numeroase moduri, mai exact ca aditiv în alte produse fabricate precum săpunuri bio, lumânări, produse de curățare sau biocombustibili.
Spre exemplu, în fabricarea biodieselului, uleiul uzat este o componentă esențială. Folosirea biodieselului rezultat din acest ulei reprezintă în prezent o versiune eco de a alimenta motoarele diesel. Fiind considerat un combustibil verde, acesta nu are un impact major asupra mediului înconjurător, folosirea lui determinând o diminuare semnificativă a emisiilor de gaze.