Atât numărul locuințelor contractate, cât și prețurile acestora au contribuit la creșterea veniturilor din vânzări pentru Impact.
Compania autohtonă IMPACT Developer & Contractor SA (IMP) a încheiat primul semestru al anului 2019 cu venituri din vânzarea de proprietăți imobiliare de 79.531.000 de lei, în creștere cu 90% față de semestrul I din 2018. Potrivit reprezentanților companiei, în primele șase luni ale acestui an au fost vândute 161 apartamente și 14 locuri de parcare în cartierul Greenfield Băneasa (ansamblul Salcâmilor și ansamblul Platanilor), locuințele însumând o suprafață construită de 15.167 de metri pătrați, cu 69% mai mare decât cea a apartamentelor tranzacționate în primul semestru din 2018.
300 de antecontracte și rezervări
Pe lângă cele 161 de contracte de vânzare-cumpărare, a căror valoare este reflectată în veniturile semestrului l 2019, în primele șase luni au fost încheiate contracte de prevânzare și rezervări pentru 300 de apartamente din Greenfield și Luxuria Domenii Residence. Valoarea cumulată a acestor proprietăți, de circa 144.000.000 de lei, este estimată a se transforma în venituri în a doua jumătate a anului 2019, dar și pe parcursul anului 2020. Din totalul celor 300 de contracte de prevânzare și rezervări, 146 de locuințe sunt în Greenfield, iar 154 în Luxuria Domenii Residence.
„Rezultatele înregistrate în primul semestru din 2019 au fost susținute de creșterea vânzărilor de apartamente în cartierul Greenfield Băneasa, atât volumul, cât și prețul de vânzare având o influență pozitivă, lucru care a condus la îmbunătățirea indicatorilor financiari față de perioada similară din 2018. Perspectivele noastre pentru partea a doua a anului 2019 sunt în continuare ambițioase. Până la sfârșitul acestui an avem în plan finalizarea etapelor aflate în construcție ale proiectelor Greenfield și Luxuria și avansarea proceselor pentru a lansa următoarele faze, dar și începerea, în trimestrul IV, a lucrărilor la noul ansambu din Constanța, care va aduce pe piață peste 640 de locuințe la un standard ridicat de calitate.”
Bogdan Oșlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor Group
Continuă dezvoltarea proiectelor Greenfield și Luxuria Domenii Residence
În primul semestru al anului 2019, activitatea Impact a fost dominată de dezvoltarea celor două proiecte rezidențiale din București: Greenfield Residence Băneasa și Luxuria Domenii Residence. Pentru proiectul Greenfield, la data de 30 iunie 2019 erau vândute 2.252 din cele 2.548 de apartamente aferente primelor trei faze ale complexului (finalizate sau aflate în construcție).
În perioada menționată au fost continuate lucrările de construcție pentru ultimele 192 de apartamente din Greenfield III (Ansamblul Platanilor), cu livrare în trimestrul al treilea din 2019. De asemenea, au fost inițiate demersurile pentru obținerea PUZ-ului pentru Greenfield IV (care va cuprinde circa 1.900 de apartamente) și Greenfield V (care va cuprinde peste 2.400 de apartamente). Greenfield IV va include complexul Greenfield Plaza, care va pune la dispoziția rezidenților un strip-mall, o zonă office, o zonă de SPA și sală de sport.
Tot în prima jumătate din 2019 a continuat lucrările la primele două faze ale proiectului Luxuria Domenii Residence, a căror livrare este estimată pentru 2019-2020. Demarat în anul 2018, proiectul Luxuria se va dezvolta pe o suprafață de circa 2,25 hectare și va include 630 de apartamente premium, ansamblul fiind amplasat în imediata proximitate a noului pol de birouri aflat în dezvoltare în zona Domenii – Expoziției.
Citește și: Luxuria Domenii Residence intră în cea de-a doua fază de dezvoltare: urmează 268 de apartamente „eco”
Sursa: Imobiliare.ro