Imobiliare.ro: În ciuda pandemiei, statisticile arată că există, chiar și acum, un interes solid pentru piața locuințelor

Autor: Ziarul Top

Deși evenimentele din plan social impun o stare de expectativă, cei aflați în căutarea unei case nu au dispărut, totuși, de pe fața pământului – este de așteptat ca, atunci când lucrurile se vor liniști, nevoia lor să se reactiveze.

În contextul măsurilor de siguranță impuse de răspândirea rapidă a COVID-19, jucătorii din imobiliare, ca și consumatorii finali (proprietari, cumpărători, chiriași) se întreabă cum stau lucrurile pe acest segment de piață – și care sunt perspectivele de viitor. O analiză realizată de Imobiliare.ro arată că, deși în ultimele două săptămâni numărul de utilizatori care au accesat oferte de pe site a scăzut față de cele două săptămâni anterioare, în piață există încă un număr semnificativ de potențiali clienți. Mai exact, în perioada 9-25 martie numărul vizitatorilor portalului a scăzut cu 35% față de perioada 17 februarie-4 martie. Astfel, din punctul de vedere al activității de pe site – care este o reflecție directă a cererii potențiale din piață – „lucrurile n-au picat spre zero”, spune Adrian Erimescu, CEO Imobiliare.ro.

O utilizare eficientă a resursei „timp”

În ciuda perioadei dificile pe care o traversează întreaga economie, statisticile arată că, inclusiv în momentul de față, pe site există peste 80.000 de vizitatori activi zilnic. Aceasta este o dovadă a cererii solide de locuințe care există, încă, în piață. Asta cu toate că, de la intrarea în vigoare a celei mai recente ordonanțe militare, oamenii nu mai pot ieși, practic, din casă pentru încheierea unor tranzacții, ca până acum.

Citește și: Prevederi suplimentare în cea de-a treia ordonanță militară emisă de MAI pentru starea de carantină totală

Adrian Erimescu punctează că, cel puțin dintr-un anumit punct de vedere, perioada actuală poate fi folosită în mod benefic de către potențialii clienți din piață, cumpărători sau chiriași, în sensul că aceștia pot aloca mai mult timp căutării unei proprietăți care să corespundă cerințelor lor. „Poate că ai mai mult timp să scanezi piața, să analizezi, poate și să contactezi agenți”, subliniază Adrian Erimescu. Totodată, pentru cei care au deja tranzacții în derulare, dar pe care nu au apucat să le încheie, recomandarea este să țină o strânsă legătură cu agenții imobiliari pe parcursul perioadei de carantină, precum și să solicite prelungirea termenelor prevăzute în antecontracte. În felul acesta, având în vedere că nevoia de locuire rămâne, tranzacția va putea fi încheiată fără probleme în momentul încetării stării de carantină și/sau urgență.

Cele mai citite articole

Reprezentantul Imobiliare.ro recunoaște, desigur, că evoluția rezidențialului autohton (și nu numai) va depinde de cât de mult va ține criza din domeniul sănătății. Este important de avut în vedere, însă, că, la un moment dat, lucrurile se vor liniști – iar piața imobiliară își va reveni și ea, mai lent sau mai repede. Acest lucru poate fi văzut deja în China și a s-a petrecut și în Hong-Kong, după epidemia de SARS din urmă cu câțiva ani.

Citește și: „Pulsul” imobiliarelor în contextul COVID-19: pe termen mediu și lung, societatea nu poate să meargă înainte fără ele!

Un sfat pentru depășirea cât mai rapidă a blocajului

În acest context, punctează Erimescu, este important ca agenții imobiliari să țină cont de ciclul de tranzacționare (vânzare) a unei proprietăți, care poate dura patru-cinci luni din momentul scoaterii acesteia pe piață. Este important, deci, ca, inclusiv în perioada de carantină, ei să rămână vizibili în piață, să păstreze legătura cu clienții – pentru ca, atunci când criza se va termina, piața să-și revină cât mai rapid din punctul de vedere al activității de tranzacționare. „Nu vă opriți, pentru că o să fiți blocați încă patru-cinci luni după aceea!” este mesajul lui Adrian Erimescu pentru profesioniștii din domeniul imobiliar.

Pentru a-și sprijini clienții direcți, atât agenții și dezvoltatori, cât și proprietari, Imobiliare.ro a elaborat o strategie de lucru aflată în strânsă legătură cu evoluția evenimentelor din plan social. Aceasta include „pachete de solidaritate” pentru clienți, cu discounturi masive (de până la 100%) pentru promovarea pe site.

Sursa: Imobiliare.ro

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE