In opina mea, anul 2018 a reprezentat, din punct de vedere economic, primul si adevaratul moment al unui proces de tranzitie ce a inceput odata cu guvernarea coalitiei PSD-ALDE.
Citeste toate textele scrise de Mircea Cosea pentru Ziare.com
Cele mai citite articole
Este o tranzitie spre o alta vizune asupra tipului de politici economice dedicate procesului de dezvoltare si de realizare a convergentei cu sistemul integrat al pietei unice europene.
Daca pana la inceputul actualei guvernari s-a incercat, in masura in care s-a stiut si s-a putut, transformarea in motor al devoltarii al unui singur factor de productie, anume capitalul, prin atragerea acestuia din interior si exterior preponderent in scop investitional, din 2017 dar mai ales in 2018 s-a remarcat schimbarea accentului de pe factorul capital pe factorul forta de munca.
Sa ne amintim ca o mare majoritate a populatiei, dar si a analistilor au apreciat modul in care a fost realizat programul electoral al PSD-ului nu numai pentru coerenta si rigoarea sa, ci si pentru faptul ca promitea cresteri de venituri salariale si de pensii pe care niciun alt program nu le facuse pana la acea data. Sa ne mai amintim ca pentru prima oara de la alegerile libere, succesul electoral nu s-a mai bazat pe un promis numar de kilometrii de autostrada, ci pe promisiunea unui numar mai mare de roni la salariu si la pensie.
Poate ca prea putini si-au dat seama atuci ca, de fapt, programul PSD-ALDE propunea un alt tip de dezvoltare. (In momentul de fata, este corect sa vorbim de „tip” de dezvoltare si nu de „model” deoarece nu dispunem inca de toate elementele pentru a putea identifica paradigma constituenta a unui model, dar putem considera ca fiind indeajuns de explicativa denumirea de” tip”).
Acest tip este, de fapt, o „varianta simplificata” a modelului de crestere cunoscut in literatura occidentala sub denumirea de „wage-led growth”, considerat a fi „o strategie posibila pentru recuperarea decalajelor printr-o crestere a salariilor ce poate sprijini cererea prin cheltuielile de consum, dar nu se recomanda pe termen lung avand efecte perverse ce pot conduce la destabilizare macroeconomica”. (Vezi: Engelbert Stockhammer „The rise of unemployment in Europe”. Elgar 2004).
O astfel de abordare nu este nici noua si nici originala. Istoria economica mentioneaza aplicarea acestei metode in mai multe tari si momente, mai ales atunci cand trebuia evitat pericolul adancirii decalajelor de dezvoltare.
O discutie interesanta si lamuritoare asupra acestui „model de crestere economica prin consum” o gasim in lucrarile „Comisiei pentru evaluarea performantelor economice si a progresului social” („Raport by Commission on the Measurement of Economic Performance and Social Progress”) condusa de catre Joseph Stiglitz, infiintata in 2008 de catre Nicolas Sarkozy.
Criticii programului ii reproseaza insa faptul ca aceste cresteri ar fi trebuit sa fie amanate pana la momentul in care economia ar fi obtinut prin eficienta si productivitate un spor real si cuantificabil de valoare apt de a acoperi cresterile salariale si de pensii. Guvernul a procedat invers: a marit mai intai veniturile in ideea ca o crestere a consumului va impulsiona dezvoltarea economiei reale prin efectul stimularii ofertei de catre o cerere in crestere.
Desi consumul a constituit in Romania un motor al creserii economice inca din perioada guvernului Victor Ponta, actuala coalitie a amplificat considerabil rolul acestuia printr-un program extrem de generos de ridicare a veniturilor salariale in sectorul public si al pensiilor.
Nu se poate nega necesitatea imperioasa si rapida a ridicarii nivelului veniturilor in aceasta etapa a dezvoltarii interne si internationale a economiei romanesti, ceea ce ne conduce la concluzia ca programul de guvernare al coalitiei este corect si justifica acordul de care s-a bucurat, fiind votat de un procent masiv al populatiei.
Iata de ce, consider ca anul 2018 poate fi considerat o perioada de tranzitie de la politicile anterioare de obtinere a competitivitatii productiei romanesti prioritar prin pretul mic al fortei de munca la o politica de obtinere a competitivitatii prin cresteri de calitate ca urmare a ridicarii calitatii si motivarii muncii prin veniturile mai mari ale acesteia.
Era de dorit ca prin cresterile salariale sa se impulsioneze firmele romanesti in directia renuntarii la atributul competitivitatii prin costul redus al fortei de munca, specific tarilor subdezvoltate, mizand pe atributul competitivitatii prin calitatatea si fiabilitatea produselor.
Ce rezultate a avut aplicarea acestor politici in anul 2018:
Statistica arata ca anul 2018 se va caracteriza prin obtinerea de rezultate pozitive, chiar daca ele se vor situa sub nivelul promisiunilor, probabil prea optimiste ale programului de guvernare.
De remarcat ca avansul in volum este unul robust, dar cel al preturilor este in crestere (+6,8% pe total valoare adaugata bruta), ceea ce reduce semnificativ din valoarea nominala a sumelor contabilizate in urma avansului in volum. De unde si cauza directa a unor valori in termeni reali pentru avansul PIB sub cele prognozate initial.
Economia isi mentine un ritm ridicat de crestere in ciclul economic post-criza (pe primele locuri la nivel de UE), iar analistii considera ca s-au obtinut rezultate bune in directia procesului de convergenta economica europeana si de tranzitie spre economiile de dimensiune medie (PIB nominal aproape de 200 miliarde EURO), are un grad ridicat de integrare cu ciclul economic european, si un potential ridicat de convergenta (PIB/locuitor la circa 60% din media Zonei Euro in 2017, PPC).
Intrebarea este daca actualele politici economice promovate de la instalarea prezentului guvern vor fi capabile sa obtina rezultate bune, in sensul eficientizarii si modernizarii structurii si functionalitatii economiei, si pe viitor.
Raspunsul meu este sceptic. Parerea mea este ca, fara completarea ampla si rapida a politicilor de tipul wage-led growth nu va putea fi evitat pericolul decaderii economiei romanesti intr-o zona pe care am putea-o numi de subdezvoltare europeana caracterizata printr-un nivel inferior mediei UE din punctul de vedere al gradului de competitivitate si de valorificare a potentialului national de factori de productie.
Iata argumentele mele:
Raportul Stiglitz, mai sus citat, mentioneaza ca sunt necesare doua conditii pentru ca politicile wage-led growth sa functioneze:
- luarea de masuri, concomitent si in paralel, de stimulare a ofertei din productia interna pana la nivelul atins de cresterea cererii (” parallel economic policies to boost domestic supply”),
- reducerea treptata, dar constanta a influentei consumului in cresterea economica in favoarea cresterii influentei investitiilor (” measurement system to shift emphasis from measuring economic production to measuring pleople’s well-being”) .
Prezentarea acestor doua conditii are darul de a contribui la explicarea termenului de „varianta simplificata” pe care l-am aplicat modelului de tip wage-led growth implementat de catre actuala guvernare, caci exista o simplificare in sensul in care cele doua conditii nu au fost respectate in masura in care ar fi trebuit pentru evitarea macar pe termen scurt a aparitiei unor efecte perverse de natura sa prejudicieze rezultatele scontate prin programul de guvernare.
Desi s-au luat masuri de stimulare a ofertei interne (programele start-up nation, cresterea productiei de legume/tomate, unele facilitati fiscale pentru IMM etc) ele nu au avut nici amploarea si nici sustinerea institutionala necesara. Au existat intarzieri in finantare si complicatii birocratice greu de surmontat. Pot fi considerate intentii laudabile, dar nu pot fi considerate politici coerente de stimulare a ofertei interne.
Pe de alta parte, chiar daca s-a manifestat, trendul de reducere treptata, dar sustinuta, a ponderii consumului in ansamblul cresterii economice si sporirea concomitenta a ponderii investitiilor nu a fost convingator. Ca urmare, efectele perverse nu au intarziat sa apara: deteriorarea soldului contului curent si inflatia fiind cele mai importante dintre ele.
A aparut pericolul periclitarii puterii de cumparare si se inregistreaza o scadere a ritmului de creste sub nivelul prognozat, ca si a cvasi certitudii ca ritmul se va afla in viitor pe o curba descendenta.
Este evident ca felul in care s-a aplicat modelul wage-led growth nu a beneficiat de o necesara pregatire prealabila, nici institutionala si nici din punctul de vedre al raspunsului pe care productia interna ar fi trebuit sa il dea unei importante si bruste cresteri a masei monetare, implicit a consumului prin cerere.
Personal, consider anul 2018 ca fiind un test de aplicabilitate a acestui model care, trebuie spus cu claritate, era absolut necesar de introdus intr-o economie care se afla in preajma unei situatii dramatice caracterizata de efectele negative si de lunga durata ale mentinerii veniturilor populatiei la cel mai mic nivel din Uniunea Europeana.
Cu un astfel de nivel mic al veniturilor, Romania risca nu numai sa piarda cursa convergentei si a pregatirii trecerii la euro, dar si sa-si consolideze pozitia perdanta de inferioritate competitionala fata de media europeana, accentuand tentatia fortei de munca de a parasi tara. Important este si faptul ca prin cresterile salariale se impulsioneaza firmele romanesti in directia renuntarii la atributul competitivitatii prin costul redus al fortei de munca, specific tarilor subdezvoltate, mizand pe atributul competitivitatii prin calitatatea si fiabilitatea produselor.
Testul anului 2018 arata, dupa parerea mea, ca desi conceptual corect si necesar, in acest moment al evolutiei economiei, modelul wage-led growth poate deveni un esec daca nu se remediaza disfunctionalitatile aparute.
Situatia poate avea retombeuri sociale si politice negative in sensul ca esecul aplicarii va fi perceput de catre populatie doar ca pe o manevra politicianista, cu iz populist si electoral, adica va aparea ca fiind doar o promisiune de o viata mai buna dar care in realitate nu s-a adeverit deoarece asa cum se spune popular „ce am luat pe mere am dat pe pere”. Ce s-a dat la salariu si pensie s-a luat cu inflatia.
Este cazul sa se constientizeze faptul ca suntem intr-un „punct de cotitura”. Ori se actioneaza in 2019 in directia consolidarii modelului aplicat prin politici paralele, ori acest model va deveni o povara extrema pe umerii guvernarii.
Politicile paralele cu modelul sunt cele care vizeaza investitiile si stimularea ofertei din productia interna. Ar trebui ca bugetul 2019 sa aiba ca punct central politica investitionala, sprijinita nu numai din fonduri proprii, dar si prin parteneriat public privat si fonduri europene.
Este inca posibil de reglat ansamblul de politici economice si management institutional, iar experienta anului 2018 poate da solutii, cu conditia sa se inteleaga urgenta actiunii.
Mircea Cosea este doctor in stiinte economice, profesor universitar la ASE Bucuresti.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com
