Cum alegi perna perfectă pentru tine?

Toți avem o pernă preferată de care nu ne putem despărți, însă există șanse destul de mari ca perna pe care o folosești să nu îți ofere o susținere bună pentru a dormi într-o poziție perfectă. Așa te trezești dimineața cu dureri de gât sau de spate și ai impresia că doar ai dormit într-o poziție nefirească. Nu greșești deloc, ai dormit într-o poziție incorectă, iar vinovatul este chiar sub capul tău. Iată cum ar trebui să alegi perna potrivită pentru tine!

Alegerea pernei în funcție de poziția în care dormi

Fiecare dintre noi avem o poziție preferată în care dormim – acesta este un criteriu extrem de important în alegerea pernei potrivite. Spre exemplu, dacă obișnuiești să dormi pe o parte, ar trebui să alegi o pernă înaltă și fermă, care îți susține corect gâtul, dacă îți place să dormi pe spate, cea mai bună alegere este o perna ergonomica, joasă, iar dacă dormi pe burtă, trebuie fie să renunți la pernă, fie să alegi una foarte joasă, care nu îți solicită deloc gâtul. Oricât de confortabil ar fi somnul pe burtă, nu este tocmai recomandat pentru că gâtul și coloana nu stau într-o poziție naturală.

Alegerea pernei în funcție de umplutură

În general, vorbim de perne cu umplutură naturală și cu umplutură din fibre. În ultimul timp însă, atenția a fost mai mult îndreptată către pernele din spumă cu memorie pentru că oferă o susținere mai bună. Mai mult decât atât, acestea fac parte din categoria de perne antialergice – nu mai este un secret faptul că pernele reprezintă mediul perfect pentru acarieni și alte microorganisme care produc în timp alergii, iar pernele din latex sau spumă de memorie nu reprezintă un loc tocmai prietenos pentru alergeni.

Alte aspecte de care ar trebui să ții cont

  • Nu te opri la preț: Prețul nu este întotdeauna un indicator al calității. Se poate întâmpla ca o pernă mai ieftină să îți asigure un suport mult mai bun capului și gâtului decât o pernă cu un preț mai mare. Poți însă să te uiți la preț atunci când ai două opțiuni de perne aproape identice.
  • Testează perna în magazin, dacă ai ocazia: pernele ar trebui să fie testate exact cum testezi salteaua în magazin, înainte de a o cumpăra. Cel mai bun mod în care poți testa o pernă este cu ajutorul unui perete – spre exemplu, dacă obișnuiești să dormi pe spate, așează-te lângă un perete, pune perna sub cap și vezi dacă este sau nu confortabilă și dacă îți oferă suportul necesar gâtului.
  • Nu te lăsa păcălit: Există pe piață tot felul de tipuri de perne, cum ar fi cele anti-sforăit, însă ale căror beneficii nu sunt susținute de studii.
Costin Ingrid

Costin Ingrid

Sunt Ingrid Costin, am 30 de ani si profesez ca si consultant in nutritie. Am absolvit Facultatea de Medicina, specializarea Nutritie si Dietetica, si am lucrat cu persoane care isi doresc sa adopte un stil de viata echilibrat si sanatos. Experienta mea include elaborarea de planuri alimentare personalizate, consiliere in managementul greutatii si sustinerea de workshopuri despre importanta alimentatiei corecte. Imi place sa ofer solutii practice, adaptate fiecarei persoane, astfel incat schimbarea obiceiurilor sa fie una naturala si de durata.

In afara activitatii profesionale, imi place sa experimentez retete sanatoase, sa citesc carti de specialitate si sa particip la cursuri de formare continua. Consider ca nutritia este cheia pentru o viata plina de energie si ca fiecare alegere alimentara poate influenta pozitiv sanatatea pe termen lung.

Articole: 431