Ministerul Finantelor lanseaza o noua emisiune de titluri de stat catre populatie, cu ocazia Centenarului: dobanda de 4,5%

Autor: Ziarul Top

Ministerul Finantelor Publice lanseaza o emisiune aniversara de titluri de stat catre populatie, cu ocazia sarbatoririi Centenarului Marii Uniri, a treia in cadrul programului Tezaur-editia CENTENAR, iar acestea vor putea fi cumparate in perioada 26 noiembrie-14 decembrie, conform unui comunicat al MFP.

Valoarea nominala a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani si o rata de dobanda de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile pot fi cumparate de catre persoanele fizice rezidente care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii, inclusiv de cele care au participat si la emisiunile anterioare. Dobanda este anuala, platibila la termenele din prospectul de emisiune.

Potrivit sursei citate, titlurile vor putea fi achizitionate in perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unitatile operative ale Trezoreriei Statului si in perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin reteaua de oficii postale ale Companiei Nationale Posta Romana, din mediul urban, iar in perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.

Valoarea maxima a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unitatilor operative ale Trezoreriei Statului si 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunitatile postale din reteaua C.N. „Posta Romana” S.A.

In perioada de subscriere investitorii au posibilitatea sa solicite anularea sumei subscrise, depunand o cerere de anulare. Dupa incheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile si nu mai pot fi anulate.

In cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transfera mostenitorilor, care prezinta documentele legale prin care se atesta calitatea acestora de mostenitori.

Dupa incheierea perioadei de subscriere MFP va organiza o tombola pentru toti investitorii in cadrul programului Tezaur – editia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectati vor primi un bonus de dobanda in valoare de 5.000 lei, care va fi acordat in perioada imediat urmatoare declararii castigatorilor.

Lista castigatorilor bonusului de dobanda va fi publicata pe site-ul MFP, fara a include detalii cu caracter personal ci doar informatii indicative ale castigatorilor.

Castigatorii bonusului de dobanda vor fi notificati de catre MFP si se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu postal al Companiei Nationale Posta Romana – S.A.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

ARTICOLE RELEVANTE